Jandarmii botoșăneni, alături de cetățeni la activitățile dedicate Micii Uniri

Manifestările aniversare prilejuite de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române sunt în atenția jandarmilor botoșăneni, care vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea acestora în condiții de siguranță pentru participanți, în cooperare cu efective de poliție și pompieri.

Jandarmii vor asigura ordinea publică la ceremonialul religios și militar ce va avea loc la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, între orele 12:00 – 13:00.

 

Având în vedere că circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, între intersecția cu străzile Octav Onicescu și Marchian, jandarmii recomandă conducătorilor auto să aleagă alt traseu de deplasare în intervalul orar 11:15 – 13:00.

În aceeași zi, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale și la activitățile omagiale dedicate sărbătoririi acestei zile în orașele Darabani și Săveni.

În afara acestor misiuni, jandarmii vor acționa în data de 21 ianuarie în sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile din Bacău, pentru desfășurarea meciului de fotbal din Super Liga I, de pe Stadionul municipal din Botoșani, în spiritul fair-play-ului sportiv, precum și a turneului „Cupa de iarnă" organizat de Asociația Județeană de Fotbal Botoșani.

Nu în ultimul rând, jandarmii vor executa zilnic misiuni de menținere a ordinii și liniștii publice independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni și vor interveni în sprijinul cetățenilor care apelează numărul unic de urgență 112.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

astăzi, 10:36

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...