Jandarmeria Botoșani: Măsuri de ordine și siguranță la manifestările cultural-artistice și religioase din județ! (Foto)

Jandarmii vor acționa împreună cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională.

În perioada 07 - 09 septembrie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările cultural-artistice și religioase prilejuite de sărbătorirea Nașterii Maicii Domnului în comuna Vorona.

Festivalul concurs regional de muzică populară ,,Moștenite din Bătrâni", hramul Mănăstirii Vorona, Festivalul ,,Serbările Pădurii", Seara Tineretului și hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei sunt evenimentele publice cu participare numeroasă la care jandarmii, în cooperare cu efective de poliție și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și stingerea unor eventuale incendii, conform competențelor.

 

De asemenea, jandarmii, împreună cu partenerii instituționali, vor însoți participanții la pelerinajul desfășurat de la Mănăstirea Popăuți din municipiul Botoșani până la Mănăstirea Vorona, traseu pe care vor acționa pentru prevenirea unor incidente nedorite în rândul participanților.

În afara acestor misiuni, jandarmii vor acționa împreună cu polițiștii botoșăneni pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională în mediul urban și rural, a traficului și consumului ilegal de substanțe psihoactive și vor interveni la apelurile făcute de cetățeni prin numărul unic de urgență 112.

”Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul jandarmilor în mod direct atunci când sesizează producerea unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur,” au transmis reprezentanții IJJ Botoșani.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Călugărul din Botoșani care și-a anunțat sfârșitul: ”Peste trei zile mă duc la Dumnezeu!”

astăzi, 14:11

Călugărul Vitalie, din Botoșani, a trăit între anii 1891 și 1945. Acest cuvios părinte a fost un mare şi tăinuit sihastru român din Muntele Athos. Născut în anul 1891, era d...

S-a stins un profesor care, vreme de 30 de ani, și-a dedicat viața școlii botoșănene!

astăzi, 13:38

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi anunță, cu profund regret și întreaga compasiune, plecarea la cele veșnice a celui care a fost ”un pilon al instituției, stimatu...

Bărbat evacuat din casă după ce și-a agresat și amenințat partenera, acum nu are voie să se mai apropie de ea!

astăzi, 13:24

Polițiștii au emis un ordin de protecție cu monitorizare electronică, pe o perioadă de 5 zile!  La data de 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au em...