Jandarm înaintat în grad la 101 ani! FOTO

Luni, 29 aprilie a.c., cu prilejul Zilei Veteranilor de război, în conformitate cu ordinul lui Radu Stroe - ministrul afacerilor interne, sublocotenentul (r) Şincoviţi Gheorghe, în vârstă de 101 ani, din localitatea Hudeşti, judeţul Botoşani, a fost înaintat la gradul de locotenent.

Demersurile pentru înaintarea sa în grad au fost făcute de către biroul resurse umane din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.

La acest moment emoţionant din viaţa veteranului jandarm, au ţinut să-i fie alături domnul prefect Costică Macaleţi, domnul colonel Constantin Moroşanu - inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, şeful biroului resurse umane din cadrul inspectoratului – lt.col.Onofrei Dobrin, primarul Viorel Atomei , precum şi preşedintele Asociaţiei Veteranilor de război din M.A.I. – colonel (r) Mihai Drăguţu.






Prefectul Costică Macaleţi a avut onoarea de a da citire Ordinului Ministrului Afacerilor Interne, prin care veteranul jandarm a fost înaintat la gradul de locotenent şi i-a făcut cadou acestuia un baston, în semn de respect pentru venerabila vârstă la care a ajuns. Jandarmii i-au dăruit un mic ajutor constând în produse alimentare, iar col.(r) Mihai Drăguţu i-a făcut cadou proaspătului locotenent câteva cărţi scrise de el, pe care, dacă sănătatea îi va permite , Gheorghe Şincoviţi a promis că le va citi.

După desfăşurarea ceromoniei de înaintare în grad, domnul prefect, împreună cu ceilalţi participanţi la această activitate, au ascultat amintirile depănate de veteranul din Hudeşti de pe vremea când era tânăr jandarm, instructor într-un centru de instrucţie al jandarmeriei, în urmă cu foarte mulţi ani, cât şi amintiri din vremea celui de-al doilea război mondial, dar şi din perioada de prizonierat în fosta Uniune Sovietică.



Veteranul de război Gheorghe Şincoviţi s-a născut în data de 13 martie 1912.

A fost înrolat la Brigada de jandarmi Cernăuţi la vârsta de 22 de ani, după care a fost instructor jandarm, a luptat în cel de-al doilea război mondial, fiind luat prizonier de către armata rusă. În prizonierat a muncit mulţi ani de zile în lagărul de muncă forţată de la Dombas, în mină, de unde s-a întors când cei trei copii pe care îi lăsase acasă la începutul războiului erau deja mari.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Surpriză! Cu cine semnează Sebastian Mailat!

astăzi, 19:18

Răsturnare de situație în cazul transferului lui Sebastian Mailat (28 de ani). Zilele trecute a apărut informația că FC Botoșani ar fi bătut deja palma cu Neftchi Baku, echipă care ar...

Controale cu jandarmii și comisarii de mediu pe Acumularea Rogojești – Bucecea, amenzi aplicate de autorități! (Foto)

astăzi, 17:16

Garda de Mediu Botoșani în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșanii au realizat, astăzi, acțiuni de inspecție și control în cadrul ariei de protecție specială av...

Depozit de furaje în flăcări: Locuințe, un adăpost de animale și 60 de tone de nutrețuri în pericol! (Foto)

astăzi, 16:29

Un incendiu izbucnit, în această după-amiază, la un depozit de furaje din localitatea Rediu, comuna Rădăuți-Prut, a pus în pericol două case, un adăpost de animale, un tractor și ...