A fost ultima ședință ordinară de Consiliu Județean la care Iustina Irimia-Cenușă a participat în calitate de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) din Botoșani. Asta pentru că, de la 1 aprilie, Centrul Creației (nota red. denumirea scurtă) și Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor – Ioan Cobâlă” se contopesc într-o singură instituție: Centrul de Cultură din Botoșani.
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, a găsit și un manager interimar pentru această nouă instituție: suceveanul Ioan Mateiciuc.
„Spovedania” Iustinei Irimia-Cenușă la CJ, după patru ani de Centrul Creației
Iustina Irimia a primit, astăzi, nota 10 pentru activitatea desfășurată la Centrul Creației, iar președintele CJ a declarat că i-ar da oricând punctaj maxim dacă ar fi el care ar face asta.
„I-aș da oricând punctajul maxim dacă eu aș fi cel care ar putea face asta. Din fericire, cele două instituții s-au unit. După cum știți, Centrul de Promovare s-a unit cu Rapsozii. Cumva, activitatea doamnei Iustina rămâne acolo în acest nou format și sunt convins că poate face o super echipă cu acest nou manager”, a declarat Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Iustina Irimia-Cenușă a ținut să mulțumească atât echipei de la Consiliul Județean, cât și consilierilor județeni, pentru că au avut încredere în ea, dar și în activitățile pe care le-a propus spre organizare.
„Vreau să mulțumesc tare mult pentru notele acordate și, în primul rând, doamnei Cornelia Ciobanu pentru încrederea acordată și pentru că ea mi-a făcut această propunere. În al doilea rând, vreau să mulțumesc echipei de la Consiliul Județean Botoșani, pentru că, în cele două mandate pe care eu le-am prins, mandatul doamnei Doina Federovici și a domnului Valeriu Iftime, am avut o susținere bună și o colaborare frumoasă. Mulțumesc consilierilor județeni că au aprobat de fiecare dată propunerile noastre. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor județene și municipale. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc publicului”, a declarat Iustina Irimia-Cenușă.
„Cred că am reușit ce ne-am propus”
Iustina Irimia-Cenușă a avut un discurs în lacrimi la deschiderea Târgului Mărțișorului de pe Pietonalul „Unirii” de acum o lună de zile, când s-a făcut public anunțul că Centrul Creației și Rapsozii Botoșanilor se vor uni.
Și de această dată cea care a condus în ultimii patru ani Centrul Creației s-a arătat vizibil emoționată, dar stăpână pe propriile emoții, și a subliniat că echipa de la CJCPCT și-a atins scopul.
„Am slujit cu toată pasiunea, cu responsabilitate și dedicare, cu cât m-am priceput alături de echipa mea și cred că am reușit ce ne-am propus. Anume să creștem vizibilitatea, prestigiul instituției noastre, deși nu am avut neapărat un buget alocat pentru promovare. Instituția noastră, deși mică, un fel de Cenușăreasă a culturii botoșănene, a fost poate cea mai bogată din perspectiva noastră, pentru că am lucrat cu oameni pasionați, amatori, oameni care iubesc acest domeniu și nu o fac neapărat pentru o remunerație. Bogată prin prisma tezaururlui folcloric pe care zona Botoșaniului o are prin costume, jocuri, obiceiuri și tot ce ține de cultura tradițională. Și foarte bogată prin oameni cu care am reușit să colaborez”, a menționat Iustina Irimia.
(Foto: Iustina Irimia-Cenușă în biroul managerului Centrului Creației)
De altfel, Iustina Irimia a mărturisit faptul că nu a fost o funcție la care a râvnit, însă odată obținută a fost „muncită”.
„Au fost patru ani intenși cu foarte multe lecții învățate, pentru mine, personal. Nu a fost o funcție râvnită, dar a fost o funcție muncită. Cred că cea mai mare realizare a mea, a instituției, a fost să coagulăm o echipă unită, implicată și profesionistă. Le mulțumesc mult și colegilor mei, o mână de oameni care au făcut posibile lucruri pe care alții le credeau imposibile”, a adăugat Iustina.
Tânăra artistă a încheiat spunând că, deși un capitol s-a încheiat, un nou drum se deschide. Pe lângă asta, i-a îndemnat pe botoșăneni să privească aceste schimbări cu înțelepciune și înțelegere.
„Eu voi rămâne un slujitor al binelui, al frumosului și al adevărului și mi-aș dori ca următoarea perioadă, de tranziție, să fie privită de noi toți botoșănenii să fie privită cu minte deschisă și înțelegere. Un capitol de 58 de ani se încheie pentru CJCPCT, dar cum orice sfârșit e un nou început privim cu optimism și încredere în viitor și cred că totul va fi bine”, a concluzionat Iustina Irimia.
Valeriu Iftine: „Un manager cu o altă viziune nu am găsit în Botoșani”
După valul de nemulțumiri din mediul online, după ce a fost anunțat noul manager al Centrului de Cultură, Valeriu Iftime a fost luat la întrebări și în plenul ședinței de CJ.
Constantin Pătrăuceanu l-a întrebat pe Valeriu Iftime dacă într-adevăr chiar nu a găsit o persoană competentă în Botoșani pentru a ocupa această funcție. La acestea, Valeriu Iftime a declarat că o persoană cu o viziune diferită chiar nu a găsit.
Pe de altă parte, șeful județului Botoșani susține că el caută oameni competenți, cu bune abilități pe partea managerială și, în special, în domeniul cultural.
„Este un interimar în acest moment, un om cu o calificare specială, un manager de activități culturale. Un manager cu o altă viziune nu am găsit în Botoșani. Însă este un interimat, va fi un concurs până la urmă. Vă rog să îi vedeți CV-ul, îl invit și pe el să se înscrie la concurs. Toți botoșănenii noștri sunt invitați la concurs. Eu caut oameni cu viziune și energie în plus. Un om care nu se află în zona de confort este important”, a concluzionat și Valeriu Iftime.
La final, Iustina Irimia-Cenușă a fost aplaudă de toți consilierii județeni și de reprezentanții instituțiilor prezente.
