Iulian Rotariu, botoșăneanul care a cucerit deșertul, a ajuns în țară! Momente emoționate la aeroport- FOTO

Botoșăneanul Iulian Rotariu, singurul român care a participat la ultramaratonul Gobi March, unde s-a clasat pe locul 4, a revenit în țară.

Acesta a avut parte, miercuri, de o mare surpriză pe Aeroportul Otopeni, pregătită de colegii de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, unde lucrează.

Iulian a fost întâmpinat de familie, de câțiva colegi de la ISU, dar și de maratoniști alături de care a alergat în diferite competiții, botoșăneanul purtând pe umeri, când a coborât din avion, steagul României. Cel mai probabil, în cursul zilei de joi el va ajunge acasă.

Iulian Rotariu a alergat 250 de kilometri prin deşertul Gobi, alături de alţi 86 de concurenţi care au ajuns la finish. El a alergat pentru cauza copiilor cu autism din Botoșani. 

Iulian Rotariu a ocupat primul loc la categoria de vârstă 40-49 la ultramatorul din Deșerutul Gobi și locul 4 la general.





 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia riscă pedepse mai mari, potrivit unui proiect!

astăzi, 18:39

Părinții care agresează profesori în școală, dar și în afara unității de învățământ riscă pedepse majorate, potrivit unui proiect inițiat de deputați USR și depu...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte în județul Botoșani!

astăzi, 17:16

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 22:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din&nb...

Noutate la magazinul aRoma fabricii de carne: tochitură moldovenească!

astăzi, 15:01

La magazinul aRoma fabricii de carne, tradiția moldovenească ajunge din nou în vitrină. De data aceasta, sub forma unui preparat făcut pentru mesele pofticioase: tochitura moldovenească. ...