Italienii au găsit soluția pentru prezența scăzută la alegeri: să voteze și puștii de 16 ani

Fostul premier italian Enrico Letta a lansat o idee care ar putea revoluționa modul în care sunt priviți tinerii din peninsulă și chiar din întreaga Europă, mai ales în țările care se confruntă cu grave probleme privind migrația, cum ar fi România, rămasă cu doar jumătate din populația pe care o avea la nivelul anilor 1990: Drept de vot pentru tinerii în vârstă de 16 ani.

Enrico Letta a declarat că “noi (nr. – italienii) și țările din Europa de Est suntem singurele țări europene care au decis să nu aibă un viitor: nu avem copii, nu vrem imigranți, suntem țara care, din fericire, are cea mai lungă durată medie de viață. Dar în acelaşi timp suntem o țară care, fără tineri, va disparea”, relatează La Repubblica, preluată de Rador.

 

“Sunt pentru votul la 16 ani, chiar dacă știu că în Italia majoritatea este împotriva lui. Suntem în 2020, este anul în care supraviețuim celui mai mare dezastru prin care a trecut lumea, făcând datorii. Trebuie să dăm glas celor care vor fi protagoniştii viitorului”, a spus fostul premier italian.

Propunerea a fost lansată în discursul pe care l-a ţinut la evenimentul de lansare a unei cărți, în cadrul a Festivalului Insieme de la Auditorium Parco della Musica din Roma, unde fostul premier italian a propus chiar organizarea unui referendum pe această temă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...