ISU Botoșani: Numărul incendiilor crește alarmant în județ. Curățați coșurile de fum!

Ieri după-amiază, alte două familii din localitățile Tudor Vladimirescu (comuna Avrămeni) și Coțușca au fost la un pas să rămână fără acoperiș deasupra capului din cauza unor incendii generate de coșurile de fum pentru necurățate de funingine.

Pompierii din Săveni și Coțușca au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale însemnate.

În ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere alarmantă a incendiilor provocate de coșurile de fum necurățate de funingine, neprotejate termic față de materialele combustibile sau deteriorate.  Aceste incidente pun în pericol atât viețile oamenilor, cât și bunurile acestora, fiind una dintre principalele cauze ale incendiilor în sezonul rece.

 

„Atragem, din nou, atenția asupra necesității curățării periodice a coșurilor de fum, o măsură esențială pentru prevenirea incendiilor. Depunerile de funingine și gudron se pot aprinde, iar focul se poate extinde rapid la structura acoperișului și la întreaga locuință.

Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului”, a transmis ISU.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

astăzi, 18:19

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

astăzi, 17:20

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...

Doar 200 de tineri botoșăneni își doresc să devină polițiști!

astăzi, 17:07

Înscrierile pentru școlile de poliție s-au încheiat, iar la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și-au depus dosarele peste 200 de candidați. În spatele fie...