ISU Botosani: Flacarile au distrus, anul trecut, bunuri in valoare de peste 3 milioane lei!
Stiri Botosani Friday, 11 January 2013 ActualitateÎn anul precedent s-au produs peste 400 de incendii, principalele cauze fiind defecțiuni la burlanele de fum sau necurățarea acestora, acțiunea intenționată, instalații electrice defecte și foc deschis.
Valoarea bunurilor salvate, în urma incendiilor, se cifrează la 66,03 milioane de lei.
Majoritatea incendiilor s-au produs şi în acest an la gospodăriile cetăţeneşti, 361 incendii, reprezentând (85 %) din totalul incendiilor (402 incendii în anul 2011 şi 325 incendii în anul 2010).
"Acest aspect trebuie analizat în raport de cauzele de incendiu şi constatăm că majoritatea incendiilor au drept sursă acţiunea sau inacţiunea umană: neîntreţinerea mijloacelor de încălzire, nesupravegherea acestora, nesupravegherea copiilor, nesupravegherea focului deschis pentru lucrări de igienizare şi, la fel de grav, în multe situaţii, toate acestea pe fondul consumului de produse etilice. Va trebui să găsim soluţiile pentru ca autorităţile locale, serviciile voluntare şi, nu în ultimul rând, ONG-urile să-şi asume responsabilitatea unei griji crescute faţă de semenii noştri. Necazul nostru este mai mare pentru că acest număr crescut de incendii la gospodării vine pe fondul unor intense campanii preventive desfăşurate de noi în ultimii doi ani", a spus col. Radu Anton, șeful ISU Botoșani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon
FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...
DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!
Procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, față de șeful Serviciului Public Comunitar Regim Perm...
Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!
Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.11 secunde