ISU Botoșani: 22 intervenţii ale pompierilor într-o singură zi!

Ziua de 17 aprilie a fost una de foc pentru pompierii botoşăneni solicitaţi să intervină în 22 de situaţii de urgenţă. Este vorba despre două incendii, salvarea unui căţel căzut într-un bazin de captare a apei, înlăturarea unor bucăţi de tencuială de pe faţada unei clădiri care erau pe punctul de a se desprinde şi prezentau pericol pentru trecători, asanarea unor fântâni, transportul unei persoane bolnave din locuinţă la ambulanţă şi 16 intervenţii pentru acordarea primului ajutor medical.
 
Focuri scăpate de sub control

 
La Horlăceni (Şendriceni) şi Comăneşti (Suharău), două focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale s-au transformat în incendii care au mistuit patru tone de furaje şi o parte din acoperişul unei anexe gospodăreşti. Intervenţia promptă a forţelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a prevenit extinderea flăcărilor la clădirile din cele două gospodării, fiind salvate bunuri materiale în valoare de peste 60.000 lei.

Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi  desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Reamintim cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

-obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.


Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Botoşani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...