Trădători de ţară. Duşmani ai poporului muncitor. Criminali. Exploatatori. Spionaj în favoarea anglo-americanilor. Sabotori ai economiei naţionale. Sunt acuzaţiile aduse de către puterea comunistă unui grup de 12 persoane, între care cinci oameni de afaceri, trei profesori universitari, doi avocaţi şi un militar, în cadrul procesului "Marii Finanţe". Înscenarea judiciară fără precedent în istoria Romaniei avea scopul precis de a abate atenţia opiniei publice de la situaţia economică dezastruoasă în care se află România, după terminarea războiului şi semnarea Convenţiei de Armistiţiu.
"Ruşii furau mult mai mult decât erau românii obligaţi să le dea prin Tratatul de Armistiţiu", spune Şerban Manu, fiul lui Gheorghe Manu.
După impunerea guvernului Groza la 6 martie 1945, SUA au acuzat URSS că se amestecă în treburile interne ale României. Stalin l-a însărcinat pe Andrei Vîșinski, membru în Comisia Interaliată de Control, să răspundă acestei provocări. În calitatea sa de procuror general al URSS, Vîșinski a regizat procesele publice bolşevice, încheiate cu sentinţa condamnării la moarte a membrilor "vechii gărzi leniniste". Pe scurt, Vîșinski a primit ordinul de a face în România ce ştia cel mai bine: să semene teroarea.
"Şi Vîșinski a cerut României să facă un proces care să demonstreze că americanii se amestecă în treburile interne ale ţării, cum fac de altfel şi azi ruşii. E aceeaşi politică sfidătoare şi percutantă şi de mare efect, pentru că întotdeauna lumea crede puţin că ar fi ceva adevarat", spune Nicolae Mărgineanu, fiul psihologului Nicolae Mărgineanu, condamnat în procesul "Marii Finanţe".
Una dintre victimele procesului "Marii Finanţe" a fost profesorul George Manu. Între anii 1945 şi 1947, George Manu a reuşit să se ascundă de comunişti şi a redactat studiul "În Spatele Cortinei de Fier. România sub ocupaţie sovietică". Comuniştii l-au acuzat că, prin această lucrare, ar fi dezvăluit puterilor occidentale secrete de stat.
Un act de trădare
"A fost catalogat ca un act de trădare, spionaj, exact la antipodul realităţii. Este unul dintre cei care a intuit foarte rapid direcţia în care va merge România", spune Silviu B. Moldovan, cercetător CNSAS.
"Avea (n.r. Gheorghe Manu) o inteligenţă uluitoare şi memorie fabuloasă. A studiat toate relaţiile economice cu URSS, cu celelalte ţări şi a scris o carte semnată Testis Dacicus, în care spunea cum un popor mare ajunge să jefuiască un popor mic", spune Nicolae Mărgineanu.
"Avea surse la ministerul economiei, de finanţe, prieteni de-ai lui, iar restul era cultura lui generală, tot ce e geografie, geopolitică", spune Şerban Manu.
Principalul instrument folosit de comunişti în timpul anchetei a fost tortura. Pentru a demonstra că George Manu era un spion aservit Occidentului, anchetatorii cu patru clase au inventat acuzaţii absurde la adresa lui.
"Fiind atât de crunt bătut, a recunoscut acest complot, că vrea să sape o galerie până în Parlament, ceea ce era o prostie. Nici într-un an de zile nu se putea săpa aşa ceva. A recunoscut sperând că absurditatea acestei acuzaţii va fi dovedită la procese. Le-a mers mănuşă, exact ce-şi doreau. Ceva fabulos", explică Nicolae Mărgineanu.
"N-a fost nimic. M-au bătut într-una să spun ce complot am pus la cale. Şi am inventat chestia cu planul de a arunca în aer clădirea Parlamentului, în timpul unei şedințe. După ce am spus chestia asta nu m-au mai bătut".
Condamnat la muncă silnică
Acesta nu a fost însă singurul episod în care anchetatorii comunişti l-au chinuit pe profesorul George Manu.
"I-a bagat o paletă la ochi şi i-a întors ochiul pe dos. O durere groaznică", spune Gheorghe Jijie, fost deţinut politic.
Scânteia, organul partidului unic, relata în fiecare zi despre faptele aşa-numiţilor sabotori şi publica telegramele muncitorilor de la întreprinderi care cereau în "deplină unanimitate" pedeapsa capitală.
La procesul Marii Finanţe au asistat mai marii partidului comunist, în frunte cu Teohari Georgescu şi Ana Pauker, dar şi oameni ai muncii.
"La momentul în care era sala plină de muncitori care veniseră să-i huiduie şi să strige: jos criminalii poporului, moarte lor, aşa scandau, şi Manu le-a spus procurorilor: eu am vrut să distrug comunismul. Şi-mi pare rău că nu am reuşit", povesteşte Gheorghe Jijie.
George Manu a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă şi închis la Aiud. Aici va deveni profesor pentru mulţi deţinuţi. Unul dintre cei care au învăţat de la Manu este filosoful Demostene Andronescu.
"Foarte mulţi, şi eu printre ei, ne-am definitivat forma intelectuală în închisoare. Majoritatea deţinutilor de la Aiud au învăţat limba engleză de la Manu", spune Demostene Andronescu, fost deţinut politic.
Ofiţerii sovietici i-au propus lui George Manu eliberarea pentru a lucra la centrul nuclear de la Dubna. Cu o condiţie: să renunţe la convingerile sale.
"L-au chemat la închisoare şi i-au pus în vedere să lucreze la Dubna. Dar Manu ştia foarte bine că Dubna era centrul atomic al URSS. A zis: eu am luptat împotriva comuniştilor, deci n-am să lucrez pentru sovietici", spune Gheorghe Jijie.
Din acelaşi motiv, George Manu a refuzat, deşi era în agonie, să se dezică de idealurile sale, aşa cum i-a cerut torţionarul închisorii de la Aiud, Gheorghe Crăciun.
"Şi, refuzând, şi Crăciun i-a refuzat medicamentele. L-au lăsat să moară la modul propriu. L-au băgat în infirmerie când efectiv nu se putea face nimic. Şi nici n-au făcut nimic", spune Şerban Manu.
George Manu a murit la Aiud în anul 1961. Avea 58 de ani şi 34 de kilograme. Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Râpa Robilor.
"E valea plângerii unde îi aruncau pe toţi, claie peste gramadă. Se caută, din când în când se identifică câte unul", spune Şerban Manu.
"Să le spui tuturor că n-am făcut niciun compromis!" Sunt ultimele cuvinte ale profesorului George Manu, care rezuma crezul lui de-o viaţă. Cartea sa, În spatele Cortinei de Fier, a fost tipărită pentru prima oară abia în anul 2011. A zăcut în arhiva securităţii mai bine de 70 de ani. Documentul rămâne una dintre cele mai importante mărturii despre brutalitatea cu care sovieticii au impus regimul comunist în România. Comuniştii au exterminat elitele Romaniei, dar nu au reuşit să ucidă spiritul unor oameni pentru care libertatea a fost până în ultima clipă a vieţii lor cea mai importanăa valoare.
"Aparent, în România, a fost cea mai slabă rezistenţă faţă de comunism, faţă de celelalte ţări. Tata e una dintre probele că nu e adevărat", spune Şerban Manu. Digi 24
