În Evul Mediu, isopul era intens cultivat în grădinile mănăstireşti şi utilizat în tratamentele pentru lepră, boli de ficat şi plămâni. Astăzi, în fitoterapie se foloseşte partea aeriană, nelignificată, cu frunze şi flori.
Recoltarea se face la începutul înfloririi (lunile iulie-august), pe vreme însorită, între orele 10:00-17:00. Se usucă obligatoriu la umbră, în straturi subţiri sau artificial la 35-40 de grade. Produsul uscat are miros plăcut şi gust aromat, mentolat, uşor amar şi arzător. Datorită conţinutului său chimic complex, intră în alcătuirea cunoscutului "ceai elveţian", care însumează 17 specii de plante.
Principalele proprietăţi terapeutice sunt tonic-aperitive, aromatice, carminative, antispasmodice asupra musculaturii netede, stomahice, vermifuge, expectorante pectoral, antiseptice pulmonar, sudorifice, fluidizante ale mucoasei bronşice, antireumatice, antiseptice extern, sedative asupra sistemului nervos central şi al centrilor respiratorii.
Acţiuni specifice:
- în boli ale aparatului digestiv: afecţiuni hepatice (icter, hepatită, infiltrarea grasă a ficatului), dischinezie biliară, reglarea funcţiilor digestive (dispepsie, colici, infecţii intestinale, evacuarea gazelor abdominale), viermi intestinali;
- combate anemia, stimulează pofta de mâncare;
- în afecţiuni ale căilor respiratorii: bronşite, astmul umed al bătrânilor, gripă, guturai, laringite, traheite, pleurezie, angină;
- în afecţiuni cardiovasculare: reduce hipertensiunea prin dilatarea arterelor, scade fragilitatea capilarelor sanguine;
- în afecţiuni dermatologice: acţiuni antiseptice şi cicatrizante în plăgi superficiale, plăgi purulente, entorse.
Forme de utilizare:
- infuzie din una-două linguriţe de herba uscată şi mărunţită la 200 ml de apă rece; se infuzează acoperit 5 minute, se strecoară, se îndulceşte cu miere şi se beau două-trei ceaiuri după mesele principale, timp de maximum 2-3 săptămâni, cu efecte în bolile respiratorii (astm bronşic, bronşite cronice);
- tinctură din 10 g herba de isop şi 10 g frunze de mentă la 200 ml de alcool de 70 de grade; se lasă la macerat trei săptămâni şi se iau câte 10-20 de picături după mese, în tulburări gastro-intestinale (dispepsii, pirosis, balonări);
- sirop din 100 g herba uscată şi mărunţită la un litru de apă clocotită; se infuzează 10-15 minute, se strecoară şi se adaugă 1,6 kg de miere de albine. Se pune la foc lent şi se încălzeşte până aproape de clocot, asigurând o consistenţă siropoasă. După răcire, se trece în borcane închise, din care se iau câte 4-6 linguri pe zi, în afecţiuni respiratorii;
- decoct din două-trei linguriţe de herba uscată la 200 ml de apă rece; se fierbe 5 minute, se infuzează 10 minute, se strecoară şi se foloseşte pentru cataplasme pe răni, vânătăi, contuzii, pleoape cu cearcăne şi tenuri obosite;
- infuzie concentrată (100 g herba uscată la un litru de apă clocotită); se foloseşte în băi sau comprese cu efecte cicatrizante, vulnerare şi antiseptic în entorse şi diferite boli de piele (plăgi infectate, arsuri cutanate, ulcere varicoase);
- inhalaţii pentru bronşite, traheite, astm bronşic;
- gargarisme cu infuzie călduţă în angine, faringite, laringite, răguşeală.
Prof. univ. dr. Constantin MILICĂ
