ISJ va anunţa până la amiază dacă marţi se fac ore!

Inspectoratul Şcolar Judeţean va trebui centralizeze până la amiază situaţia existentă la nivelul judeţului Botoşani, şi să o transmită la Ministerul Educaţiei şi în funcţie de aceasta se va decide dacă cursurile se suspendă şi în ziua de marţi.

Astăzi, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Botoşani cursurile sunt suspendate, decizia fiind luată de ministrul educaţiei, Remus Pricopie, care a hotărât ca în toate judeţele aflate sub cod de ninsoare şi viscol, 26 la număr, elevii să stea acasă. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșaniul găzduiește întâlnirea anuală a președinților filialelor județene ale SSMR și a inspectorilor de matematică!

Wednesday, 16 September 2026

Municipiul Botoșani găzduiește, în aceste zile, reprezentanți ai comunității profesionale implicate în dezvoltarea educației matematice din România. În perioada 17&nd...

Iftime i-a pus gând rău lui Șumudică înaintea meciului dintre CFR Cluj și FC Botoșani!

Wednesday, 16 September 2026

CFR Cluj va da piept cu FC Botoșani în această etapă, într-un meci programat sâmbătă, de la ora 17:30, pe stadionul din Gruia. Va fi ultima rundă disputată în Superli...

UE propune interzicerea accesului la rețele sociale pentru copiii de sub 13 ani!

Wednesday, 16 September 2026

Comisia Europeană va propune, joi, „KIDS ACT” al UE, care va interzice rețelele sociale pentru utilizatorii sub vârsta de 13 ani și conturile personale sub vârsta de 15 ani....