Ironii cu panseluțe în Consiliul Local. "Sunt mai ofilite ca anul trecut", a spus Tincu

Consilierul local Mihai Tincu a ținut să îl felicite pe Florin Ghiorghiță că firma Marisa Jardin a câștigat licitația pentru plantarea panseluțelor în oraș.

Social-democratul a ținut să îi mai transmită lui Ghiorghiță că nu îi poartă de grijă, declarația venind după schimbul de replici acide dintre Aura Simion și democrat-liberal.

“Eu nu am nimic cu domnul Ghiorghiță, eu am problemele și grijile mele, chiar m-am bucurat că ați câștigat licitația cu panseluțele. Să vă dea Dumnezeu sănătate și să vă purtați singur de grijă, că eu nu vă port.", a spus Mihai Tincu.

“Să știți domnule Tincu că noi nu am câștigat nicio licitație în nume personal, și îmi aduc aminte un slogan din campania electorală când cineva spunea mai puține panseluțe, mai multe locuri de muncă, și am văzut că au fost mai multe panseluțe și mai puține locuri de muncă. Văd că s-a întors sloganul și nu știu de ce. Vă asigur că atât eu cât și ceilalți care suntem în Consiliul Local facem tot posibilul ca municipiul Botoșani să arate mai frumos, mai îngrijit și să ne mândrim cu el.", a fost replica lui Florin Ghiorghiță.

În aceeași notă, Mihai Tincu i-a spus lui Florin Ghiorghiță că anul acesta panseluțele sunt mai ofilite, probabil din cauză că PDL a pierdut alegerile.

“Am văzut că ați venit cu jumătate de preț, ce-am auzit și eu, vă invit să veniți și dumneavoastră să constatați, și panseluțele sunt la jumătate și sunt cam supărate, cam mohorâte față de anul trecut. Sunt de vreo două-trei ori mai supărate și mai ofilite decât anul trecut. Probabil prețul a fost proporțional cu valoarea și cu ambalajul de prezentare.", a afirmat Tincu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...