Iohannis, către părinți: „Vă încurajez să îi trimiteți pe copii la școală și să le explicați că pentru un timp școala va fi diferită”

Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, despre începerea școlilor în condiții de pandemie, încurajându-i pe părinți să-i trimită pe elevi la ore.

Principalele declarații ale șefului statului pe această temă:

- În acest moment avem doar câteva localități în care educația se va relua exclusiv online, iar în altele se va face în sistem hibrid.

- Autoritățile centrale și locale și conducerile unităților școlare au implementat p serie de măsuri pentru limitarea răspândirii virusului, dar e nevoie de colaborare din partea părinților și elevilor.

- Nu putem reduce riscul la zero, dar prin respectarea unor minime reguli, fieare contribuie la binele comunității. Decizia de a deschide școlile, deși nu este ușoară, e necesară. Părinții, în mod firesc, sunt preocupați și îngrijorați.

- Vă încurajez să îi trimiteți pe copii la școală și să le explicați că pentru un timp școala va fi diferită, dar dacă respectăm regulile, vom depăși cu bine această situație.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un primar din Botoșani le cere oamenilor să facă cereri pentru a locui în noul bloc ANL!

astăzi, 11:31

Blocul de locuințe pentru tineri din Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a fost recepționat, lucrările sunt finalizate, urmând ca, imediat după primirea protocolului de predare de la ANL, Prim...

Frații Pavăl duc produsele românești în Grecia și schimbă imaginea magazinelor Praktiker!

astăzi, 11:08

Frații Dragoș și Adrian Pavăl, antreprenorii băcăuani care dețin Dedeman, au început transformarea magazinelor Praktiker din Grecia. Planul cuprinde renovarea unităților, trecerea trept...

Aniversare la 100 de ani la Hlipiceni: ”Este singurul veteran de război în viață din comună!”

astăzi, 09:19

Un moment deosebit de emoționant pentru comunitatea din Hlipiceni a avut loc în Hlipiceni, unde Neculai Amariei-Vieriței a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Este singur...