Iohannis: Au trecut 3 zile, nu e niciun responsabil pentru violenţele din Piaţa Victoriei. În orice ţară cu oameni responsabili la conducere am fi avut cel puţin o demisie. PSD să ia în serios protestele, societatea civilă să nu se lase descuraj

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, că România traversează o stare de tulburare din cauza protestelor violente, apreciind că atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apă şi cu lovituri aplicate cu exces de zel. 

El a spus că românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi şi nu îşi merită etichetele primite de la voci iresponsabile din politică. Şeful statului a arătat că au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Victoriei, afirmând că în orice ţară cu oameni responsabili la conducere până la această oră ar fi fost cel puţin o demisie. El a făcut un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni, şi nu împotriva lor. De aşemenea, preşedintele a făcut apel şi la societatea civilă să nu se lase descurajată de actuala situaţie, pentru că lucrurile se pot schimba în bine.

 

"România traversează o stare gravă de tulburare din cauza protestelor violente. Atitudinea civică a fost aspru pedepsită cu gaze lacrimogene, cu tunuri cu apă şi cu lovituri aplicate cu exces de zel", a afirmat Iohannis, în mesajul susţinut la Palatul Cotroceni. 

El a spus că este impresionantă mobilizarea românilor, care nu au fost aduşi de partide sau plătiţi. 

"Mulţi oameni din diaspora au participat la aceste manifestări. Nu au fost aduşi de partide, cu autocarele sau plătiţi. Au venit din proprie iniţiativă, atătând un puternic simţ civic, revoltaţi de cum legiferează PSD, de atacurile la statul de drept. Aceste demonstraţii au fost unele eminamente paşnice. Protestele au arătat tutoror adevărata faţă: românii ştiu să fie civilizaţi, civici, activi şi corecţi, nu îşi merită etichetele primite de la voci iresponsabile din politică", a afirmat preşedintele. 

Şeful statului a mai spus că toţi cei care ies în stradă au o voce legitimă care va trebui ascultată şi înţeleasă. 

"Violenţa şi reprimarea burtală a manifestaţiilor nu sunt acceptabile sub nicio formă, atacarea oamenilor, jurnaliştilor, femeilor şi copiilor este inacceptabilă, iar cei vinovaţi trebuie pedepsiţi, indiferent cine şi de unde sunt, fie că vorbim de huligani sau de cei care nu au ştiut sau nu au vrut să îi izoleze. Soluţia aleasă, aceea de a dispersa cu totul manifestaţia, este condamnabilă şi nu poate fi justificată. Rămân la convingerea că intervenţia jandarmilor a fost disproporţională în raport cu protestul", a mai declarat Iohannis. 

El a condamnat actele violente ale celor care au provocat jandarmii, în incerarea de a deturna protestul, afirmând că declaratiile ministrului de Interne nu au convins, la fel cum nu au convins nici explicaţiile Jandarmeriei.

Preşedintele a mai a spus că au trecut deja trei zile şi nu există niciun responsabil pentru ce s-a întâmplat vineri şi că în orice ţară cu oameni responsabili la conducere până acum am fi avut cel puţin o demisie.

Preşedintele Klaus Iohannis face apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guvernze pentru oameni, şi nu împotriva lor. Preşedintele face apel şi la societatea civilă să nu se lase descurajată de actuala situaţie, pentru că lucrurile se pot schimba în bine.

”Nu avem nevoie de instabilitate şi de o criză socială prelungită. Oamenii se vor revolta şi în continuare dacă sunt ignoraţi”, a avertizat Klaus Iohannis.

Preşedintele a adresat un apel membrilor PSD ”să ia foarte în serios protestele din aceste zile şi să înţeleagă că trebuie să guverneze pentru oameni, şi nu împotriva lor”. 

Preşedintele Iohannis a făcut un apel şi la societatea civilă: ”Nu vă lăsaţi descurajaţi de actuala situaţie, lucrurile se pot schimba în bine”.

El a subliniat că nu este un apel la revoltă, ci la ”responsabilitate şi implicare”. 

”Doar împreună putem schimba această stare de lucruri”, a adăugat Iohannis. Klaus Iohannis a adresat un apel şi către opoziţie, spunând că stă în mâinile opoziţiei responsabile de a asigura stabilitatea ţării şi menţinerea României pe drumul normalităţii.

Sursa:Digi24.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Marina Halit

Atenționările polițiștilor rutieri privind condițiile specifice de iarnă, ce trebuie să ia în calcul șoferii botoșăneni!

Thursday, 21 November 2024

Având în vedere avertizările meteorologice privind condiții specifice de iarnă, se reamintește conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație, precum și să adapteze ...

Aflat la un pas de a pierde locul de viceprimar la Dorohoi, Cristian Dogaru își menține funcția pentru încă un mandat! ( Foto Video)

Friday, 15 November 2024

Vineri, 15 noiembrie 2024, în jurul orei 13:00 s-a desfășurat în sala mare din incinta Primăriei Municipiului Dorohoi, o ședință extraordinară, prima din acest mandat. Punctul pr...