Iohannis a promulgat Planul naţional împotriva cancerului. „Sănătatea nu este şi nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală”

Sănătatea nu trebuie să reprezinte o miză electorală sau un prilej pentru demagogie şi oportunism politic, a spus preşedintele Klaus Iohannis la ceremonia pentru promulgarea legii care aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. La evenimentul desfășurat la Palatul Cotroceni a participat şi premierul Nicolae Ciucă.

„Apreciez foarte mult modul în care toți cei cu responsabilități în promovarea actului normativ au înțeles apelul transmis în urmă cu mai puțin de 11 luni, cu ocazia lansării proiectului acestui plan. Maniera în care autoritățile, specialiștii și pacienții au colaborat pentru ca acest demers să fie finalizat reprezintă un standard de bune practici, care merită multiplicat nu doar în sănătate, ci și în multe alte „domenii”. Am urmărit îndeaproape parcursul proiectului și mă bucur să constat că interesul pacientului a fost prioritar. Sănătatea nu este și nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală sau un prilej pentru demagogie și oportunism politic. Starea de sănătate a unei națiuni este un vector indiscutabil pentru progres și, din această perspectivă, se impune ca politicile publice în acest domeniu să fie bine fundamentate”, a adăugat președintele Klaus Iohannis, potrivit Digi24.ro.

„Vă asigur că mă voi implica, ori de câte ori voi considera că este nevoie, în corectarea unor situații incorect gestionate, care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a României”, a subliniat el.

„Momentul de astăzi este un foarte bun exemplu că eforturile susținute duc la punerea în practică a angajamentelor asumate. Sunt încrezător că, deși rezultatele nu vor apărea peste noapte, putem reuși împreună, în parteneriat, printr-un efort național, să îmbunătățim starea de sănătate a populației”, a spus Iohannis.

„În ceea ce privește aplicarea Planului național pentru prevenirea şi combaterea cancerului, avem obligația să acționăm acum, în numele tuturor celor care au pierdut lupta cu această boală și al celor care astăzi se confruntă cu un diagnostic dramatic. Sunt progrese remarcabile ale științei medicale, sunt tehnologii de ultimă generație care transformă cancerul într-o boală care poate fi controlată. Românii au dreptul la aceste inovații ale prezentului. Prin legea promulgată astăzi, transpunem în practică dreptul fundamental la sănătate. Actorii cu responsabilități, în parteneriat cu mediul academic și mediul privat, au obligația de a identifica soluțiile, pentru a permite accesul larg la opțiuni terapeutice adecvate”, a explicat președintele.

„În același timp, subliniez că acțiunea doar pe componenta clinică nu va reuși să influențeze în mod semnificativ statisticile privind mortalitatea și morbiditatea prin cancer. Raportul Comisiei Europene privind Starea Sănătății în Uniunea Europeană pentru anul 2021 este elocvent în acest sens pentru situația din România. Ocupăm locul trei în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea care poate fi prevenită. Aproape jumătate dintre decesele din anul 2019 pot fi atribuite factorilor de risc comportamentali, inclusiv fumatul, alimentația nesănătoasă, consumul de alcool și activitatea fizică scăzută. Factorii de mediu, precum poluarea aerului, contribuie, de asemenea, la un număr considerabil de decese. Vă îndemn, așadar, să acționați susținut în a promova o politică unitară de prevenție și educație pentru sănătate”, a continuat el.

„Rolul societății civile este esențial în sprijinirea eforturilor autorităților de a crește nivelul de alfabetizare în sănătate. Accesul la informații de încredere poate fi salvator, ghidând pacientul către depistarea precoce a bolilor și tratamentul corespunzător. Totodată, resursele din Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o oportunitate extraordinară pentru investiții importante în lupta împotriva cancerului. Fiți eficienți și valorificați aceste fonduri la potențialul maxim”, a încheiat președintele.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Primii bugetari care vor fi concediați. Guvernul începe să taie în carne vie!

astăzi, 09:00

Efectele măsurilor de austeritate anunțate de Guvern încep să se vadă. Se pare că "primele capete" vor cădea la Ministerul Energiei, acolo unde Sebastian Burduja anunț...

Atenție la „Schema 1800”: Se sparg conturile de WhatsApp, iar făptașii le cer bani cunoscuților din agendă!

astăzi, 08:53

Un bărbat a relatat ro cum a fost păcălit să transfere 1.800 de lei într-un cont străin de Revolut. Primise pe WhatsApp un mesaj de la o prietenă apropiată care-i cerea un împrumut....

A mai plecat un profesor, s-a mai stins o lume! ”Rămâne în inimile noastre ca o frumoasă povestire de istorie!”

astăzi, 08:36

Cu fiecare dascăl care urcă la Ceruri se stinge o lume, dar rămâne în urmă un întreg univers. Generații întregi îl poartă în inimă și în minte prin in...