Investiţie de milioane de euro în judeţ, blocată! Constructorul ameninţă cu sistarea lucrărilor! FOTO
Stiri Botosani Wednesday, 5 August 2015 ActualitateÎn anul 2014, firma Tehnic Asist a câștigat licitația organizată de societatea Nova Apaserv pentru extinderea lucrărilor de apă și canalizare în aglomerarea Flămânzi, proiect care are o valoare de 58 de milioane de lei. Lucrarea este realizată prin proiectul european în valoare de 102 milioane de euro, care are ca scop modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă și canalizare. În data de 6 iunie 2014 a fost semnat contractul în vederea realizării investiției de la Flămânzi, iar ordinul de începere a lucrărilor s-a dat în data de 18 august.
În baza acestui ordin, firma Tehnic Asist a și trimis specialiștii în teren și a început aprovizionarea cu materiale în vederea demarării investiției. Numai că proiectul a început cum nu se poate mai prost când cei de la Tehnic Asist și-au dat seama că proiectarea, făcută de o firmă din Galați, este greșită și că ceea ce este trecut pe planșe nu corespunde nicidecum cu realitatea de pe teren. Și au început adresele, zeci de adrese, către beneficiarul lucrărilor, în speță societatea Nova Apaserv.
"Au fost sesizate mari probleme de proiectare încă dinainte să facem studiul de teren noi ca și constructor, înainte să începem execuția propriu-zisă. Doar din analiza proiectului în sine s-au sesizat multe diferențe între planșe, liste de cantități, între caietul de sarcini și planșe. Aceste probleme au fost sesizate autorității contractante care are și partea de proiectare, în speță Nova Apaserv. În momentul în care am făcut studiul de teren s-au sesizat mari diferențe între terenul real și proiectul tehnic. Erau diferențe de cote la o lucrare de canalizare unde totul merge gravitațional. În baza ordinului de începere noi am aprovizionat cu materiale și ne-am dus la treabă, cu topometriștii, dar când am început să verificăm cotele de teren deja am văzut că avem o mare problemă. Au fost adrese, corespondențe cu beneficiarul și în urma nenumăratelor întâlniri avute inclusiv cu consultantul au hotărât că trebuie reproiectat", a declarat Mihai Nistor, șef punct de lucru.
Pus în această situație, constructorul s-a văzut nevoit să lucreze doar pe unele tronsoane, astfel că la aproape jumătate de an de când au demarat lucrările, din cei 100 de kilometri de rețea de apă și 100 de kilometri de rețea de canalizare, cât ar trebui executați, au fost realizați doar 6 kilometri. Deși firma Tehnic Asist a alocat forță de muncă necesară pentru a lucra într-un ritm alert, pentru ca acest proiect să respecte termenele, din cauza greșelilor de proiectare totul se mișcă cu viteza melcului, iar cei de la Nova Apaserv nu par să se grăbească prea tare.
"Lucrăm pe tronsoane pe care ni le predau ei și care sunt bune, pe care le acceptăm. Proiectul este foarte întârziat. Trebuia să finalizăm în aprilie 2016 și avem făcuți aproximativ 6 km de apă și 6 de canalizare. Am făcut mereu adrese prin care le-am comunicat că nu avem front de lucru pentru oameni, avem șapte echipe pe care le ținem deoparte pentru că nu avem unde să le băgăm și e păcat, pentru că e timpul bun de lucru și dacă nu lucrăm acum... Pe tot proiectul au fost neconcordanțe, se face revizuirea prin dispoziție de șantier, dar sunt cuprinse bucățică cu bucățică. Noi ne-am dat tot concursul, am adus noi topometriști, am făcut ridicări, nu era treaba noastră, am zis să facem echipă pentru că materiale de anul trecut sunt plătite. Foarte greu merge această reproiectare", au mai precizat reprezentanții Tehnic Asist.
Aceștia spun că mai au front de lucru pentru maximum o săptămână, iar dacă Nova Apaserv nu rezolvă în tot acest timp problemele privind proiectarea, constructorul va sista lucrările.
"Ce să facem, să ținem oamenii pe șantier degeaba?", au mai spus reprezentanții constructorului.
Toate aceste probleme sunt cunoscute inclusiv de către conducerea Consiliului Județean. Președintele CJ, Gheorghe Sorescu, a precizat că împreună cu cei de la operatorul de apă se caută soluții, mai ales ca au fost pusi in fata faptului implinit in ceea ce priveste proiectarea la acest obiectiv de investitii.
"Avem in atentie, cunoastem problema, am discutat cu cei de la apa. Noua de multe ori ni se pun in fata niste proiecte care nu au nicio treaba cu realitatea, stim despre ce este vorba cu proiectarea si se lucreaza la o noua proiectare. Se cauta solutii sa avansam cu lucrarile la Flamanzi", a declarat Gheorghe Sorescu.
Directorul Nova Apaserv, Gabriel Carlan, da asigurari ca in cateva zile lucrurile se vor clarifica și constructorul va avea frontul de lucru pe care il tot asteapta de cateva luni.
“Sunt niste modificari, corectii la proiectul initial, intr-o saptamana se rezolva, se lucreaza la ridicari la cote, se corecteaza unde era gresit. Mai sunt de facut mici modificari", a mentionat Gabriel Carlan, directorul Nova Apaserv.
Situatia de la Flămânzi este una paradoxală. Exista bani pentru realizarea investiţei, exista forță de muncă, dar proiectarea greșită face ca totul să fie dat peste cap. Numeroase proiecte cu fonduri europene, derulate la nivelul județului Botoșani pe diverse zone au suferit mari întârzieri tocmai din cauza acestor proiectanți, care de multe ori par că lucrează doar dintr-un birou, fără a avea nicio treabă cu realitatea din teren.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ieșenii îi laudă pe botoșăneni, dar speră la o victorie în derby-ul Moldovei: ”Vor fi orgolii mari!”
Politehnica Iași va întâlni luni, la Botoșani, formația locală FC, într-o partidă din etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal. Ieșenii și-au prezentat punctul de vedere legat de me...
Valeriu Iftime: ”Sper că cei de la PSD o să vadă și vor lua aminte!” (Video)
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, vorbește din nou despre barajul de la Vârfu Câmpului, care va fi declarat proiect major de importanță națională: &rdq...
Zeci de mii de români au votat deja!
Deși pe teritoriul României prima zi a alegerilor prezidențiale este cea de duminică, 24 noiembrie, votul în străinătate este deja în derulare. În diaspora votarea a &i...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.87 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici