INVENŢIA UNUI ROMÂN ar putea revoluţiona industria auto

Inventatorul român Corneliu Birtok-Băneasă a fost premiat cu medalia de aur a Salonului Innova din cadrul Concursului internaţional Bruxelles-EUREKA, desfăşurat în perioada 15-17 noiembrie, pentru că a inventat şi a reuşit să omologheze un filtru de aer care reduce consumul de carburant cu până la 15%, produsul urmând să apară pe piaţa autohtonă în mai puţin de o lună de zile.

În cadrul Salonului Innova Bruxelles, Corneliu Birtok-Băneasă a mai fost răsplătit cu Premiul special ARCA ce i-a fost oferit de către delegaţia de inventatori din Croaţia, reuşita inginerului auto român încununând eforturile sale din ultimii patru ani în domeniul creării şi perfecţionării filtrelor de aer supraaspirante inversate. 

`În urmă cu patru ani participam, pentru prima oară, la un salon internaţional de inventică, iar acela a fost, ca o fericită coincidenţă, chiar Salonul Innova de la Bruxelles. Am fost sprijinit atunci de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANSC), instituţie care a avut încredere în ideile mele şi m-a selectat în delegaţia României. A fost primul pas pe drumul unei colaborări continue. Fără să exagerez, pot spune că ANCS a avut un rol esenţial în ascensiunea mea profesională, în care am plecat de la o idee şi am ajuns până la un produs omologat`, a declarat duminică, pentru AGERPRES, inventatorul Corneliu Birtok-Băneasă, aflat încă la Bruxelles.

Pentru a-şi pune în practică invenţia, inginerul din Deva a avut nevoie de mii de ore de muncă pentru a transpune, într-un flux tehnologic, procesul de fabricaţie al filtrului de aer ce permite scăderea consumului de combustibil la autovehicule. A fost nevoie de omologarea proiectului şi de găsirea unor investitori care să creadă în ideile sale. Inventatorul a recunoscut că drumul de la planşetă spre linia de producţie este unul destul de greu.

`În acest moment pot spune că invenţia a fost cel mai simplu lucru din acest proces. Ca să faci un produs omologat este nevoie de o susţinere financiară, altfel nu poţi evolua, iar invenţia ta rămâne la stadiul de hobby şi o folosesc prietenii. Dacă eşti inspirat, o invenţie se pune pe planşetă în două luni de zile şi apoi eşti liniştit. Eu cred că m-am maturizat foarte mult în ultimul an, pentru că în afară de instituţiile la care am depus actele pentru omologare, nu există reguli foarte clare în ceea ce priveşte producţia de filtre de aer`, a spus inventatorul din Deva.

Cu sprijinul unor investitori, Corneliu Birtok-Băneasă va începe producţia filtrelor de aer pe care le-a inventat, într-o lună de zile. Inginerul auto a menţionat că preferă ca producţia acestora să se desfăşoare în România, deoarece aici poate să aibă un control strict asupra calităţii produsului.

`Vreau să arăt că şi în România se poate ca o invenţie să devină produs. Chiar dacă se spune că în România este multă birocraţie, în cazul meu a fost invers, pentru că toată lumea m-a sprijinit în demersul meu de omologare a filtrului de aer. Am avut nevoie de oameni care să creadă în mine şi iată că, într-un an de zile, am reuşit să omologhez acest produs şi să punem la punct fluxul tehnologic necesar`, a adăugat inventatorul.

Potrivit estimărilor sale, preţul de raft al filtrului de aer ce reduce consumul de carburant se va situa în jurul valorii de 350 de lei.


realitatea.net

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Probleme majore în agrobusiness, nu scapă nici firmele din Botoșani!

astăzi, 19:34

Seria problemelor în agrobusiness a început în iulie 2025, când traderul de cereale Transylvania Invest din Arad a intrat în concordat preventiv. La începutul lui 2...

Imaginile care au emoționat mii de oameni: ”Tati a venit acasă!” - VIDEO

astăzi, 18:25

Momentul este făcut public de Ministerul Apărării Naționale, atrăgând peste 100.000 de vizualizări, dar și mama copiilor, originară din Săveni, județul Botoșani, recunoaște că și-a...

Botoșănean izbit în plin de o mașină la ieșirea dintr-un magazin sătesc!

astăzi, 17:37

Un apel la 112 anunța joi seară că, pe raza comunei Horodnic de Sus, din județul Suceava, a avut loc un accident rutier cu victimă, un biciclist fiind lovit violent de un autoturism. Din cerce...

-->