Întrebare pentru șeful Poliției Române: Dacă şoferul român ar avea voie să conducă după ce a băut un pahar?

"Nu mai ai răniţi grav, acum ai direct morţi! În ritmul acesta o să ajungem ca, în loc de case, blocuri, să construim cimitire!".  Şeful Poliţiei Rutiere spune că degringolada societăţii din ultima perioadă a dus la tragedii pe şosele: 100 de morţi pe lună în accidente.

Intr-un interviu acordat publicatiei Evenimentul Zilei, comisarul-şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei de Poliţie Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, spune că în lunile august, septembrie şi jumătatea lui octombrie s-a constatat o degradare lentă, dar cât se poate de eficace, a ceea ce înseamnă disciplina rutieră.

"Nu s-a mai ţinut cont de regulile de circulaţie, s-au înmulţit cazurile de conducere a autovehiculelor cu viteză excesivă şi de acolo până la accident nu a mai fost decât un pas. În primele zece luni ale anului avem 7.862 de accidente, adică mai mult cu 0,37% faţă de anul trecut. Avem 1.699 de morţi, adică un plus de 0,77%. Răniţii grav sunt 7.472, adică plus 0,51% faţă de perioada de referinţă din anul trecut", spune Lucian Diniță.

Șeful Poliției Române atrage atenția și asupra violenței accidentelor rutiere: "Mi-aduc aminte, statistic, că în două luni am înregistrat în jur de 200 de morţi, ceea ce este enorm. Violenţa accidentelor este uriaşă. Nu mai ai răniţi grav, acum ai direct morţi! În ritmul acesta o să ajungem ca, în loc de case, blocuri, să construim cimitire!".

Problema prinipala este educaţia rutieră a românilor, violenţa de care dau dovadă în trafic, agresivitate în conducere, indiferent ce conduc: motocicletă, moped, autoturism, autotren, autocar. Şi, nu în ultimul rând, inconştienţă. Toate astea, în marea lor majoritate, sunt coroborate cu consumul de alcool.

"În cvasi majoritatea lor, autorii accidentelor rutiere au diferite grade de alcoolemie. De la un minim de 0,12 ajungând chiar şi la 1,2 mg/l în aerul expirat. Asta înseamnă aproape 2- 2,50 în sânge. La 3 intri în comă", spune Lucian Dinita.

Dacă şoferul român ar avea voie să conducă după ce a băut un pahar? "La nivel de organizaţie macro, regulile de convieţuire le face societatea. Dacă societatea românească va dori aşa ceva, plecând de la exemplele pe care vi le dau eu, cred că avem două variante: ori să ne exterminăm singuri, ori să începem să ne gândim în a ne proteja. În niciun caz să nu mergem pe ideea "Şi ce dacă?". După exemplul României, de toleranţă zero-alcool, au început să ne urmeze şi Suedia, şi Olanda, şi Portugalia, şi Spania", a precizat seful Politiei.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cine a stricat televizorul!

astăzi, 07:15

Electronistul o întreabă pe clientă: - Cine a stricat televizorul? - Soțul meu. Eu am aruncat cu farfuria și el s-a aplecat

Calendar Ortodox, 16 octombrie 2026: Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul

astăzi, 07:00

Sfântul Longhin a trăit pe vremea împăratului Tiberiu (14-37), era din părţile Capadociei şi slujea ca ostaş pe vremea când în Palestina cârmuia Ponţiu Pilat. A lu...

Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, în vizită la Liceul de Artă din Botoșani! (Foto)

Thursday, 15 October 2026

Joi, 15 octombrie 2026, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, în calitate de reprezentantă a Casei Reg...