Întâlnire cu pompierii la Vorona: Peste 500 de elevi au participat la o acțiune de informare și educare preventivă! (Foto)

Cei prezenți au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni.

Peste 500 de elevi, cadre didactice, dar și simpli cetățeni din comuna Vorona s-au întâlnit, astăzi, cu pompierii în cadrul unei acțiuni de informare și educare preventivă cu tematică de protecție civilă. 

Pe parcursul acțiunii, participanții au avut ocazia să învețe despre importanța protecției civile, măsurile esențiale de autoprotecție, dar și cum să se comporte în diferite situații de urgență, precum incendii, inundații, vânt puternic, înzăpeziri, cutremur, ger etc.

 

Salvatorii le-au vorbit copiilor, pe înțelesul lor, despre lucrurile pe care nu trebuie să le facă pentru că sunt periculoase.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Cei prezenți au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și descarcerare. Cei mai curajoși au probat echipamentele de protecție folosite în misiuni. Toți au asistat la exerciții practice de descarcerare a și de acordare a primului ajutor.

Tinerii interesați au primit toate informațiile legate de înscrierea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecției Civilă Boldești, care se desfășoară până pe 12 martie a.c., dar și cum pot să devină voluntari în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.

Cu acest prilej, inspectorii de prevenire le-au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „Un cămin sigur pentru copilul tău” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”

Aceasta este prima acțiune organizată în cadrul „Săptămânii Protecției Civile” și a urmărit dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul cetățenilor.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Comunei Vorona, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona și cadrelor didactice de la unitățile de învățământ din comună.

Sub sloganul „Împreună, mai pregătiți”, ISU Botoșani va desfășura zilnic, până pe 4 martie a.c., acțiuni de informare și educare preventivă și exerciții de descarcerare și acordare a primului ajutor, de avertizare, alarmare și evacuare în municipiile Botoșani și Dorohoi, orașele Flămânzi și Săveni, comunele Răuseni și Vârfu Câmpului, Broscăuți și Hilișeu Horia.

Mâine, între orele 10:00 - 13:00, vom fi prezenți pe Pietonalul Ghica din municipiul Dorohoi, dar și în localitatea Broscăuți, unde vom organiza un exercițiu de alarmare publică și evacuare în caz de inundații.

“Acțiuni de informare și educare preventivă se desfășoară și  în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, care au primit materiale preventive în vederea distribuirii acestora către cetățeni. Pompierii voluntari se vor implica și în exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu. Cei care doresc să îi cunoască pe pompieri la ei acasă, pot merge la  subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Dorohoi, Săveni, Ștefănești, Flămânzi, Darabani, Trușești și Coțușca, unde, zilnic, până pe 4 martie, între orele 10:00 – 14:00, este organizată Ziua Porților Deschise.  Totodată, în perioada 26.02 – 04.03.2025, pe timpul activităților de recunoaștere în teren, echipajele ISU Botoșani vor distribui materiale informative din cadrul campaniilor naționale și le vor oferi cetățenilor sfaturi despre cum să prevină o situație de urgență.

Împreună, suntem mai pregătiți în fața riscurilor și de aceea vă invităm să fiți alături de noi, să ne urmăriți pe pagina de internet: https://isubt.igsu.ro/, paginile de socializare și portalul fiipregătit.ro pentru a afla informații utile despre cum pot fi prevenite.”  au transmis reprezentanții ISU Botoșani







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Libidoul scăzut: factori la care nu te gândești

Thursday, 25 June 2026

Ce înseamnă libidoul Libidoul este pur și simplu nivelul tău de dorință sexuală, iar el variază natural de la o perioadă la alta. Nu e o constantă pe care o ai sau o pierzi definitiv...

NOAPTEA TRECUTĂ! Foc aprins în stradă, la Ghetouri. Polițiștii au intervenit imediat!

Thursday, 25 June 2026

În noaptea de 24 iunie, în jurul orei 23:00, polițiștii au observat pe una dintre camerele de supraveghere instalate în Parcul Tineretului, zona ghetourilor, un grup format din fem...

AJPIS Botoșani: Ajutoare de urgență pentru 24 de familii și persoane singure care se află în situații de necesitate!

Thursday, 25 June 2026

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani a efectuat plata ajutoarelor de urgenţă acordate prin Hotărâre de Guvern, în valoare totală de 94.500 de lei, pent...