Institutul Elie Wiesel: Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare

Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic şi face declaraţii publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realităţi istorice actuale, arată Institutul Elie Wiesel.
 
Într-o reacţie publicată pe site-ul Institutului ''Elie Wiesel'', reprezentanţii instituţiei critică declaraţiile făcute de Marian Munteanu miercuri seara la Antena 3.

''Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic şi, respectiv, face declaraţii publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realităţi istorice actuale. În acest sens, menţionăm declaraţia de ieri, 13 aprilie, la un post de televiziune, prin care a deformat sensul şi conţinutul Legii 217/2015. Marian Munteanu a afirmat că: «Legea 217/2015 este o lege antisemită. Nu prea există antisemitism, mai degrabă xenofobie. Toţi suntem filosemiţi pentru că suntem creştini». Astfel de aprecieri populiste, lipsite de argumente nu fac decât să eludeze posibile evenimente sau stări emoţionale generate de percepţii socio-etnice negative sau de prejudecăţi xenofobe, antisemite, rasiste'', se arată în comunicatul Institutului ''Elie Wiesel''.

Întrebat miercuri seara în legătură cu acuzaţiile privind simpatii legionare, fostul lider al studenţilor a replicat: ''Noi toţi cei care-l iubim pe Hristos suntem priviţi rău de o anumită categorie de oameni. Dacă ei ne atacă, să fie sănătoşi''.

Candidatul PNL a subliniat că nu îl va vorbi de rău niciodată pe Petre Ţuţea, care i-a fost profesor. "Domnului Pleşu de ce nu i se cere să se delimiteze de domnul Noica, care chiar a fost legionar?", s-a întrebat el retoric şi a arătat că ''toţi suntem filosemiţi'', legea 217 antilegionară '' instigă la antisemitism'', deşi acesta nu există ca fenomen în România. "Poate or fi câţiva, cazuri marginale...", a arătat el.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, a făcut apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta "a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată".
În replică, PNL a acuzat societatea civilă de acuzaţii nefondate în stil fesenist, susţinând că ONG-urile dau dovada ''unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist'' şi de partizanat ''vădit'' pentru un candidat şi pentru un partid.
 
mediafax

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...