Instanţa RESPINGE o parte din actele depuse de avocaţii lui ADRIAN NĂSTASE
Stiri Botosani Monday, 18 March 2013 ActualitateInstanţa a reluat discuţiile în dosarul în care Adrian Năstase cere eliberarea condiţionată, procurorul DNA susţinând că a găsit documente depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila "conform cu originalul" şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.
Şedinţa a fost suspendată mai bine de două ore, la cererea procurorului DNA, care a spus că nu a găsit la dosar documentele care detaliază activităţile pentru care Năstase a fost recompensat în penitenciar.
La reluarea discuţiilor din acest dosar, procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a arătat în faţa instanţei că, după ce a studiat documentele depuse la dosar, a găsit numeroase acte depuse de avocaţii lui Năstase care nu poartă ştampila "conform cu originalul" şi alte înscrisuri care au această ştampilă, dar este pusă în condiţii suspecte.
Procurorul a susţinut că nu înţelege cum de a depus apărarea lui Năstase dosarul de penitenciar al acestuia, în condiţiile în care doar unitatea de detenţie deţine acest dosar.
Apărarea lui Adrian Năstase a acuzat DNA de tergiversarea judecării cauzei, precum şi de o competitivitate neloială, arătând că fostul premier a fost recompensat inclusiv după ce i s-a admis la Judecătorie cererea de eliberare condiţionată. Avocatul a precizat că recompensa a constat în suplimentarea dreptului la vizită.
realitatea.net
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Inedit în municipiul Botoșani: Credincioșii pot participa în fiecare zi la Sfânta Liturghie! – VEZI Calendarul lunii noiembrie
Inițiativa a venit odată cu reorganizarea Protopopiatului Botoșani. Cei doi protopopi - preotul Partenie Apostoaie și preotul Liviu Botezatu (Protopopiatul Botoșani și Protopopiatul Botoșani Es...
”Regina atletismului românesc”, de la Hudești pe culmile sportului mondial: ”Mi-am apreciat foarte mult părinții!”
Deținătoarea a patru recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice. I se spune și astăzi ”Regina atletismului românesc”. Peste mai puțin de două luni va î...
Ministrul de Externe român, după alertele de sâmbătă seara cu drone: "Avem nevoie de o pace durabilă şi justă în Ucraina!"
Ministrul de Externe a transmis, sâmbătă seara, după ce două drone au pătruns neautorizat în spaţiul aerian al României, că piloţii Forţelor Aeriene Române au reacţio...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.78 secunde