Instanța a admis recursul: Cercetată în stare de libertate, după ce și-a omorât bărbatul!

Femeia în vârstă de 33 de ani, din localitatea Neculce, comuna Havârna, judecată pentru omor calificat după ce și-a ucis soțul a fost eliberată de magistrații suceveni.

Corina Coropcă a contestat măsura prelungirii mandatului de arest preventiv, iar magistrații Curții de Apel Suceava au admis recursul, dispunând punerea în libertate de îndată a femeii. Ea a primit interdicția de a părăsi țara.

În aceste condiții, femeia va fi judecată în stare de libertate.

Tragedia s-a petrecut pe 22 mai. Cătălin Coropcă, de 39 de ani, a venit de la serviciu și fiind sub influența băuturilor alcoolice și a început să se certe cu soția sa.

Când spiritele s-au încins, femeia a fugit la o vecină, dar bărbatul a plecat pe urmele ei. Cei doi au continuat scandalul în curtea vecinei, iar la un moment dat soția a pus mâna pe un lemn și și-a lovit bărbatul în cap. Acesta s-a prăbușit la pământ, iar medicii chemați la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Vecinii povestesc că scandalurile între cei doi soți erau la ordinea zilei, și de multe ori bărbatul își bătea nevasta. Cei doi aveau șase copii, dintre care trei i-au dat în grija statului, pentru că nu aveau cu ce să îi crească.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...