Instabilitate atmosferică accentuată în toată ţara. Județul Botoșani sub COD GALBEN de grindină, vijelii şi averse torenţiale!

Meteorologii au emis joi o nouă atenţionare meteo de instabilitate atmosferică în toată țara, anunţând până luni ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. De asemenea, 37 de judeţe - printre care și Botoșani - se vor afla, începând de joi, 30 mai, ora 12.00, până vineri, 31 mai, ora 3.00, sub cod galben de grindină, vijelii şi averse torenţiale.

Potrivit atenţionării emise joi, începând din aceeaşi zi, de la ora 10.00, până luni la ora 10.00, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, joi îndeosebi în regiunile nordice, centrale şi estice, apoi în majoritatea regiunilor. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...50 l/mp.

 

Totodată, începând de joi, ora 12.00, până vineri la ora 3.00, 37 de judeţe, inclusiv județul Botoșani, se vor afla sub cod galben. În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş, Moldova, Transilvania, local în Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele de deal şi de munte. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii şi averse torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Judeţele vizate sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa, Ilfov şi Călăraşi.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

astăzi, 20:03

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

astăzi, 19:37

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

astăzi, 19:00

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...