Înregistrare explozivă, dintr-o şedinţă PSD. Planul de ARANJARE A ALEGERILOR PREZIDENŢIALE
Stiri Botosani Monday, 10 November 2014 ActualitatePrimari, consilieri, directori de deconcentrate sau directori de şcoli, toţi au fost puşi pe lista neagră de PSD.
Cel puţin asta s-a întâmplat la Satu Mare, unde, supărat că a pierdut alegerile în judeţ, preşedintele organizaţiei şi vicepreşedinte al CJ, Mircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie, o şedinţă de criză în care i-a ameninţat pe aceştia cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă în turul II Victor Ponta nu va câştiga alegerile, scrie Gandul.
"Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. (...) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (...) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă", îi ameninţă Govor, potrivit unei înregistrări obţinute de Gândul.
Cu tăierea fondurilor au fost ameninţaţi şi reprezentanţii bisericii, cu care, susţine Govor, a discutat pentru sprijin pe 16 noiembrie. În înregistrare se poate auzi planul pe care îl face şeful PSD Satu Mare îl face penru duminica alegerilor în care cere mobilizare maximă a activului de partid în faţa secţiilor de votare, unde să-i sfătuiască pe oameni să voteze cu Ponta. Victor Ponta s-a clasat pe locul al doilea în judeţ, fiind devansat de Klaus Iohannis cu 0,6%.
Contact de Gândul, Mircea Govor admite că a avut o şedinţă cu primarii şi aleşii locali ai PSD, dar susţine că nu i-a ameninţat pe şefii de deconcentrate şi pe directorii de şcoli, comentând că probabil înregistrarea este "o făcătură a cuiva". El recunoaşte însă că a discutat şi cu preoţii din judeţ, cu care afirmă că are o relaţie foarte bună. Govor e contrazis însă de inspectorul şcolar Claudiu Mondici, care a confimat pentru gândul că a participat pe 4 noiembrie la şedinţa PSD.
În această săptămână, Liviu Dragnea a discutat cu toţi şefii de organizaţie din ţară despre rezultate de la alegeri, iar în weekendul trecut s-a deplasat la Satu Mare pentru a evalua situaţia din judeţ.
În înregistrarea audio obţinută de gândul, Mircea Govor le transmite, pe un ton ridicat, colegilor că nu se pot "pişa pe şefi".
El îşi ameninţă primarii şi consilierii că toţi cei care nu vor avea rezultate în turul al doilea al prezidenţialelor nu vor mai primi bani de la Consiliul Judeţean, dar nici de la bugetul de stat.
"Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun ban. Când se repartizează bugetul – zero, când se impart …(neinteligibil) zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa . Deja nu se mai poate. Trebuie să mă duc eu să mă milogesc ca un prost şi să pun o groază în joc? Pentru ce? Ca sa vin aici să ce? Să mă fac de râs. Pentru că ăla doarme la amiază în loc să meargă în campanie electorală, alalalt în ziua votului stă şi nu face nimica, mă duc la altul nimica. Unde ai fost, măi? Unde a fost …(neinteligibil) de la şcoală? Cum să fie la şcoală, mă? Eu ce-s, tâmpit? M-am dus şi am vorbit cu omul nostru. … (neinteligibil) Să-ţi spun ceva, de luni nu mai vine la şcoală, să se ducă să se odihnească. De luni, la revedere. Nu mai merge cu de-aste feluri. Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic , directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă. S-a-ncheiat", spune Govor, potrivit înregistrării obţinute de gândul.info.
"Preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar"
Pe lângă şefii de deconcentrate şi directorii de şcoală, preşedintele PSD Satu Mare susţine că a vorbit cu "preasfinţitul" şi că preoţii se vor implica în campania electorală de partea lui Victor Ponta. În caz contrar, pot să-şi ia adio de la fonduri, iar "preotesele" vor fi date afară. În înregistrarea obţinută de gândul, Govor îşi asigură colegii că a vorbit cu "presfinţitul" care a fost "de partea noastră total", şi prezintă cum vor acţiona preoţii în ziua alegerilor.
"Am vorbit cu preasfinţitul, am vorbit cu toţi popii. Exact cum vorbesc cu voi, aşa am vorbit şi cu ei şi am spus la popi în felul următor: băi, oameni buni, s-o terminat. (neinteligibil) Dacă nu vreţi să fiţi de partea noastră, s-aduceţi să votaţi cu domnul Victor Ponta, eu nu vă mai cunosc. La mine la uşa nu mai veniţi. Le-am spus verde în ochi. S-a terminat. Fraţilor, NU, la revedere, şi i-am spus la preasfinţit, a spus presfinţitul trimiţi în fiecare localitate, în fiecare biserică un om, ăla să trimită SMS şi-n localitatea la care n-o spus să votezi cu Ponta să nu-l văd. Dar nu se mai poate. Nu se mai poate. Deci preasfinţitul o fost de partea noastră total. E un om extraordinar. (...) Şi încă ceva, la toţi popii dacă pierdem toate preotesele le dau afară din tot, la revedere. Le-am şi spus. Toţi au venit la mine să le pun preoteasa. S-a terminat. S-a pierdut, pleacă acasă. Meargă la mama dracului, nu mă interesează. Deci s-o terminat. Deci de-acum înainte intru până mă duc la…. Păi da ce suntem noi, mă, casă de binefacere, suntem proşti? Nu mai suntem proşti, am fost destul", spune şeful PSD Satu Mare.
Citeste mai departe, pe gandul.info
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Cine ar putea fi viitorul Papă, după moartea lui Francisc. Cei cinci cardinali favoriți să-i ia locul!
După moartea Papei Francisc, Biserica Catolică se pregătește de o tranziție care-i va determina direcția pentru viitorul apropiat. Fiind primul papă latino-american și primul papă iezuit, Fra...
Situație de nedescris: O femeie se folosește de imaginea lui Rareș Prisacariu și răspândește informații false! (Foto)
Gina Prisacariu, mama lui Rareș, câștigătorul Românii au Talent sezonul din 2023, a semnalat o situație deosebit de gravă din mediul online în care o femeie se folosește de ima...
Amenzi de peste 150.000 de lei date de polițiști botoșănenilor de Paști!
În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ. În această perioadă nu au fost înregistrate incidente deos...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.71 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici