Trimis în judecată din noiembrie anul trecut, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru o infracţiune de hărţuire sexuală şi cinci infracţiuni de şantaj, un individ din Botoşani riscă puşcăria.
Însă nu în dosarul în care este judecat, ci din cauza faptului că nu a plătit o amendă penală, la plata căreia fusese condamnat în 2015. Mai exact, în 2014, Romică A. a fost prins conducând sub influenţa băuturilor alcoolice. A fost trimis în judecată, iar judecătorul l-a condamnat "la pedeapsa amenzii de 2.100 (douămiiunasută ) lei, reprezentând echivalentul a 210 zile-amendă (10 lei ziua amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", după cum se arată în decizia instanţei, rămasă definitivă în ciuda apelului declarat la Curtea de Apel Suceava.
Romică A. nu a ţinut cont de decizia instanţei, ca atare nu a plătit amenda. Astfel că acum individul riscă să ajungă la închisoare. "Dosarul având ca obiect înlocuirea amenzii cu închisoarea a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Botoşani în urma sesizării efectuate de Biroul de executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani întrucât inculpatul nu a achitat amenda la care a fost obligat prin sentinţa penală", susţin reprezentanţii instanţei.
Citeşte şi: Casanova de Botoşani: Baruri întreţinute prin sex cu angajate şi santaj cu înregistrări!
Inculpat pentru şantaj şi hărţuire, un patron din Botoșani riscă să ajungă după gratii!
Madalina Ursuleanu Monday, 11 April 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.88 secunde