Incredibila poveste a lui Ovidiu Rusu, incarcerat in Penitenciarul Botosani, care ţepuia oamenii şi apoi intra în direct la OTV!

Incredibila poveste a lui Ovidiu Rusu, incarcerat in Penitenciarul Botosani, care ţepuia oamenii şi apoi intra în direct la OTV!

   evz.ro

Ovidiu Rusu, cel mai spectaculos ţepar român, a făcut avere stând în închisoare şi dându-se prim-procuror.

Au crezut că l-au prins. Escrocul care făcuse avere în timp ce era închis în spatele zidurilor penitenciarului, încasând comisioane de peste 100.000 de euro de la tot felul de naivi care credeau că a dat norocul peste ei, era din nou încătuşat. Joia trecută, după o noapte în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, l-au dus în faţa procurorilor, iar aceştia au cerut la Judecătoria Rădăuţi să fie arestat. Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, i-a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore, iar poliţiştii i-au scos cătuşele. S-a dus să bea un suc. Şi dus a fost.


Numele lui este Ovidiu Rusu, are 32 de ani şi este din Rădăuţi. Este printre ultimii intraţi pe lista urmăriţilor general a Poliţiei Române, iar povestea lui ar putea fi subiect de film.

Şi-a instalat "biroul" în puşcărie

Cazierul rădăuţeanului Ovidiu Rusu a început să fie completat în 2006, când tânărul a fost condamnat în două dosare penale. În primul, era acuzat că l-a păcălit pe un bărbat din comuna Marginea cu suma de 9,2 milioane de lei vechi, după ce i-a spus acestuia că este procuror DNA şil poate ajuta să aibă câştig de cauză în mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor. În al doilea dosar, recomandându-se a fi reprezentant al Ligii de Apărare a Drepturilor Omului, a păcălit două femei că le scoate fiul, respectiv nepotul din arestul poliţiei, contra sumei de 1.200 de euro.

Încarcerat într-o celulă a Penitenciarului Botoşani, cariera de escroc a rădăuţeanului părea să se fi sfâşit. În realitate, celula avea să devină biroul "magistratului" Ovidiu Rusu, iar din spatele gratiilor avea să strângă o adevărată avere. Cu o minte ageră, mai multe cartele de telefon, cunoştinţe juridice şi beneficiind de fratele său, Silvestru Rusu, care îi falsifica fel de fel de documente, Ovidiu Rusu a reuşit să pună la cale o mega escrocherie.

Citeste mai mult pe: www.evz.ro/detalii/stiri/incredibila-poveste-a-lui-ovidiu-rusu-care-din-puscarie-tepuia-oamenii-si-apoi-intra-in-di-9429.html




 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română!

astăzi, 07:15

Profesorul îl ascultă pe Bulă la limba română: - Bulă, care este caracteristica comună a poeților din secolul XIX? - Toți sunt morți, domnule profesor.

Calendar Ortodox, 26 octombrie 2026: Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

astăzi, 07:00

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (†303) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian Galeriu (293-311) şi era fiul dregătorului cetăţii Tesalonic. Părinţii...

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

Sunday, 25 October 2026

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...