Incredibil! Un consilier local a primit o diplomă pentru cursuri la care nu a participat! FOTO

Situație incredibilă în Consiliul Local Botoșani! Un consilier a primit o diplomă de participare la cursuri de perfecționare la care nu a fost prezent nici măcar un minut.

Este vorba de un curs de pregătire, formare și perfecționare profesională a aleșilor municipali, ce s-a desfășurat luna aceasta, timp de o săptămână, la Primăria Botoșani.

Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc s-a arătat extrem de revoltat de faptul că i s-a înmânat o astfel de diplomă, deși nu a participat.

“Am primit un certificat de participare, neparticipând la aceste cursuri pe care le-a organizat Primaria. Nu sunt perfectionat, sunt incapabil, nu am dorit sa iau bani si am primit totusi o diploma pentru ca sunt destept, mai destept decat cei care nu au aceasta diploma. Asa se intampla in Romania si in Botosani. De ce nu va asumati cine a pretiparit acesta diploma, ca nu trebuia. Sa luati ca atare nesimtirea unora si bataia de joc a celor care semneaza aceste acte`, a spus Gheorghe Iavorenciuc.

În schimb, un alt consilier local, Cristinel Brumă, care a participat la aceste cursuri a spus că nu a primit o astfel de diplomă, stârnind zâmbete în rândul unor aleși municipali.

De pregătirea profesională a consilierilor locali din municipiul Botoșani s-a ocupat o firmă din Blaj.

Pentru aceste cursuri, Primăria a plătit peste 3.000 de euro din bugetul local.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

O anexă dintr-o curte cuprinsă de flăcări! Un bărbat a făcut atac de panică, butelie scoasă de pompierii botoșăneni! (Foto)

astăzi, 13:48

Un incendiu violent s-a produs, în această dimineață, în localitatea Cordăreni. O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil din cauza jarului căzut din so...