INCREDIBIL! Somajul a fost interzis prin lege. Vezi ce risca "lenesii"

Persoanele active social vor fi amendate daca nu dovedesc participarea lor la diverse actiuni de munca, pentru care au platit impozit la stat, pe o perioada de cel putin 183 de zile dintr-un an.

Presedintele Belarusului, Alexandr Lukasanko, a semnat luna aceasta un decret radical, menit sa-i pedepseasca pe "lenesii" din aceasta tara. Practic, fiecare cetatean e obligat sa lucreze cel putin o jumatate de an, altfel va fi amendat.

Aleksandr Lukasenko este hotarat sa lupte impotriva "parazitismului social", iar la inceputul acestei luni a semnat un decret mai putin obisnuit.

Potrivit cotidianului britanic The Guardian, persoanele active social vor fi amendate daca nu dovedesc participarea lor la diverse actiuni de munca, pentru care au platit impozit la stat, pe o perioada de cel putin 183 de zile dintr-un an. Sub incidenta acestei legi intra toti cetatenii activi sau rezidentii permanenti in Belarus, iar amenda a fost fixata la 3,6 milioane ruble belaruse (230 euro).

Singurii scutiti de aceasta prevedere intrata deja in vigoare sunt studentii, parintii care au in ingrijire trei sau mai multi copii, minorii si pensionarii. Exista si contestatari ai legii, care au lansat o petitie online, care a strans peste 30.000 de semnaturi.

"Ne-am intors in anul 1937. Mergi la munca sau te vom obliga noi sa o faci", spune unul dintre semnatari.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate internaționale obținute de sportivii botoșăneni la Cupa Ambasadorului Republicii Coreei de Sud!

astăzi, 16:29

În data de 07 noiembrie 2026, un lot de 8 sportivi însoțiți de 2 antrenori reprezentând Brilliant Taekwondo Sporting Club și Clubul Sportiv Botoșani, au participat în sala ...

Când începe Postul Crăciunului în 2026. În ce zile este dezlegare la pește și cât durează

astăzi, 12:49

Postul Crăciunului este una dintre cele mai importante perioade de pregătire spirituală pentru credincioșii ortodocși, înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. În 2026, acesta ...

Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii

astăzi, 11:37

Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...