INCREDIBIL! Guvernul dă tichete de vacanţă de maximum 5.100 de lei, pentru bugetari!

Bugetarii beneficiază de faptul că ne aflăm în an electoral şi vor primi tichete de vacanţă în valoare de maxim 5.100 de lei. Decizia a fost luată marţi de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest subiect.

Bugetarii vor primi tichete de vacanţă în valoare de maximum 5.100 de lei, a decis, marţi, Camera Deputaţilor. Tichetele nominale vor putea fi folosite numai în ţară, inclusiv în pensiuni agroturistice, şi nu pot fi făcute cadou altcuiva, informează romaniatv.net.

Tichetele vor fi acordate în instituţiile publice, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar majoritar şi companiile naţionale.

Potrivit proiectului de lege, adoptat de deputaţii din Comisia pentru Industrii şi Servicii, "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub formă de vouchere de vacanţă reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".

Astfel, valoarea tichetului nu poate depăşi 5.100 de lei, scrie romaniatv.net.

Parlamentarii susţin că această măsură înlocuieşte primele de vacanţă şi că va reprezenta un sprijin pentru operatorii din turism.

Vezi proiectul de lege aici 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

Thursday, 5 November 2026

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

Thursday, 5 November 2026

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

Thursday, 5 November 2026

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...