Incredibil: A vrut să fugă de poliţişti, dar s-a prăbuşit la pământ!
Stiri Botosani Monday, 2 March 2015 ActualitatePe 1 martie, în jurul orei 20.45, a fost depistată în trafic, pe raza localităţii Sarafinești, comuna Corni, o autoutilitară, poliţiştii observând că vehiculul avea o deplasare sinuoasă, pe mijlocul părții carosabile.
După oprirea vehiculului, conducătorul auto a coborât de la volan și a fugit, însă după aproximativ 40 de metri, a căzut pe carosabil. Întrucât nu răspundea la stimuli şi emana halenă alcoolică, poliţiştii au solicitat intervenţia ambulanţei, pentru a fi transportat la Spitalul Județean Botoșani. Bărbatul, în momentul în care a coborât din maşină, avea în mână o sticlă cu vin.
Identitatea conducătorului auto a fost stabilită în persoana lui L. C., de 34 ani, din municipul Botoșani.
Ulterior, aflându-se la Spitalul Județean Botoșani, acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Laboratoarele vor fi obligate să afişeze plafonul pentru decontarea analizelor medicale, anunță ministrul Sănătăţii
Laboratoarele sau clinicile private în care se efectuează analize medicale vor trebui să afişeze plafonul pentru care au semnat contractele de decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate, a...
Doi fotbaliști de la FC Botoșani, convocați! Au primit 'telegramele' și se vor prezenta la lotul național
Superliga României va lua din nou pauză, pentru meciurile echipelor naționale. FC Botoșani nu a mai câștigat de o lună în campionatul Superligii României și a ajuns pe...
LOC DE DAT CU…EPIGRAMA (431)
CITIND REVISTA „SCÂRȚ” NR. 37 Am primit revista „Scârț” nr. 37 (octombrie 2026), o revistă de literatură, umor și bună dispoziție care apare sub egi...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.33 secunde