Inconstienta unui tanar a pus in pericol viata unui copil de doar 9 ani!

Un tanar de 20 de ani si un copil de 9 ani au ajuns joi la spital dupa ce au fost victimele unui grav accident rutier!

Joi seara, in jurul orei 20.00, I. Remus, de 20 de ani, din orasul Bucecea, judetul Botosani, conducea mopedul fratelui sau pe o strada din localitatea de domiciliu.

La coborarea unei pante, nu a adaptat viteza in conditiile unui carosabil acoperit cu pietris, imprejurare in care mopedul a derapat, conducatorul acestuia pierzand controlul vehiculului, care s-a rasturnat pe carosabil.

In momentul producerii accidentului, pe moped se afla si un minor in varsta de 9 ani, din orasul Bucecea.

In urma accidentului rutier, atat conducatorul mopedului, cat si pasagerul au suferit leziuni grave, fiind transportati si internati la spital.

"Primele cercetari efectuate in cauza au stabilit ca in momentul producerii accidentului conducatorul mopedului nu se afla sub influenta alcoolului, insa nu era autorizat pentru a conduce mopede pe drumurile publice, intrucat nu poseda permis de conducere si nici nu avea absolvite cursurile de legislatie rutiera in cadrul unei unitati autorizate de pregatire a conducatorilor de autovehicule", a precizat Manuela Ieremie, purtator de cuvant al IPJ Botosani.

Nici conducatorul mopedului si nici pasagerul nu purtau casca de protectie in momentul producerii accidentului.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autostrada A7 va avea 30 de puncte de încărcare pentru mașini și camioane electrice!

astăzi, 14:03

Autostrada A7 Buzău – Focșani va beneficia de 30 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice, amplasate în spațiile de servicii de la Milcovul, județul Vrancea. Dintre aces...

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit: Infecţiile care cresc riscul de boală

astăzi, 13:12

Unul din opt cazuri de cancer ar putea fi prevenit pentru că are legătură cu infecţii cauzate de virusuri. Sunt datele unui studiu realizat la nivel mondial. Peste 2 milioane de cazuri de cance...

Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO

astăzi, 12:07

În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o  acțiun cu efective mărite, pentru prev...