Inconstienta! S-a urcat beat la volan, a produs un accident cu un autoturism inmatriculat in Marea Britanie si a fugit!
Stiri Botosani Sunday, 28 August 2011 ActualitateÎn noaptea de 26/27.08.2011, în jurul orei 04.45, poliţiştii din oraşul Bucecea s-au sesizat despre faptul că pe DJ 291 Bucecea – Huţani, a avut loc un accident de circulaţie.
La faţa locului a fost găsit un autoturism avariat, însă nu a fost găsită niciuna din persoanele implicate în producerea accidentului. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în jurul orei 04.00, C. F. de 26 ani, din oraşul Bucecea, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, pe strada Sucevei din oraşul Bucecea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit partea carosabilă, ajungând în curtea unei locuinţe, după ce a distrus gardul împrejmuitor pe o lungime de aproximativ 20m.
Poliţiştii au stabilit că în autoturism se mai aflau B. G. de 19 ani şi B. A. de 19 ani, ambii din oraşul Bucecea. Conducatorul auto C. F. a fost depistat de poliţişti la locuinţa lui O. E. din oraşul Bucecea; a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cele trei persoane implicate în accident au fost transportate la Spitalul Judeţean Botoşani, unde, conducatorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, acesta a primit îngrijiri medicale, rămânând internat.
Cei doi pasageri au suferit leziuni uşoare, care nu au necesitat internarea în spital. În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat
Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...
Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți
De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...
Sarcina de pornire decide dacă un generator diesel îți ține utilajul sau echipamentele pornite în caz de pană de curent
De aici apar multe alegeri neinspirate în zona de generatoare de curent electric profesionale: puterea trecută pe carcasă pare suficientă, dar utilajele nu pornesc corect. Sfatur...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.01 secunde