Inconstienta! A condus zeci de kilometri baut, ajungand cu masina pe un camp! FOTO

Un barbat in varsta de 56 de ani din localitatea Baia, Falticeni, a ajuns cu masina pe camp, dupa ce a incercat sa evite doi caini, dupa spusele acestuia. Stelica M. conducea a Dacia Solenza, iar la un moment dat, in localitatea Rachiti, a parasit partea carosabila, ajungand cu masina pe camp.

Surprinzator este insa faptul ca desi a mers cu masina cativa metri pe iarba, fiind o zona abrupta, autoturismul nu s-a rasturnat, iar barbatul nu a fost ranit.

Ceilalti participanti la trafic au sunat la 112, o Ambulanta sosind la fata locului, insa barbatul a refuzat sa fie transportat la spital.



“Mergeam la mama mea, pe malul Prutului. Am vrut sa evit doi catei si am ajuns unde am ajuns. Sa fi avut vreo 60-70 de kilometri la ora", a spus Stelica M.





Intrebat de politisti daca a consumat bauturi alcoolice, acesta a negat, tot spunand “eu sunt cadru didactic".

Realitatea s-a dovedit a fi insa alta, in urma testarii cu aparatul etilotest rezultand o concentratie de 0,89 mg/l alcool pur in aeurl expirat.

Soferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice.





 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Enriko Papa, după ce FC Botoșani a pierdut la Craiova: „Alții au luat cinci aici!”

Sunday, 1 November 2026

La declarații, Enriko Papa a avut puterea să glumească pe seama rezultatului. Papa s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale din a doua repriză. Mai mult, Enriko Papa spune că rezultatul de...

Care este cel mai curat spital din județul Botoșani? Pacienții au apeciat și atitudinea personalului, dar și cât de sănătoși pleacă acasă

Sunday, 1 November 2026

Saloane îngrijite, lenjerii proaspete, podele fără pete, siguranță, respect pentru demnitatea umană și condiții care nu doar îi permit pacientului să se concentreze asupra vindecă...

Rogobete, mesaj către medicii și asistentele cu bijuterii sau unghii false: "Vor renunța la locul de muncă!"

Sunday, 1 November 2026

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le transmite medicilor și asistentelor care vin la spital şi intră în sala de operație cu verighete, bijuterii ori cu unghii false să renunțe l...