Incidente violente în București. Suporterii maghiari au aruncat cu sticle şi pietre. Jandarmii au intervenit în forţă!
Stiri Botosani Friday, 6 September 2013 ActualitateLa ora 16.00, un alt tren cu circa 1.500 de suporteri maghiari a sosit în Gara de Nord. Jandarmii au făcut cordon în jurul trenului pentru a prelua suporterii. Înainte de a ajunge în gară, trenul a staţionat pentru câteva minute sub Podul Grand pentru că suporterii maghiari au tras semnalul de alarmă.
Suporterii au aruncat cu sticle şi pietre, forţele de ordine intervenind cu gaze lacrimogene pentru evacuarea acestora. Pentru câteva momente, jandarmii au folosit şi bastoanele pentru a-i linişti pe suporterii unguri.
În jurul orei 15.20, jandarmii i-au scos pe suporterii unguri din Centrul Istoric şi i-au dus spre autobuzele care urmează să îi transporte la Arena Naţională.
În momentul în care au fost urcaţi în autobuze, unii suporteri au devenit din nou violenţi, aruncând cu sticle spre jandarmi.
Un alt incident a avut loc vineri dimineaţa între suporterii maghiari, în Gara de Nord, şi un român care le-a fluturat ostentativ un steag tricolor, după ce aceştia au coborât din tren, a fost aplanat de către forţele de ordine, a precizat un martor pentru MEDIAFAX.
În jurul orei 8.00, un grup de aproximativ 300 de suporteri unguri au ajuns în Gara de Nord, unde au început să cânte şi să scandeze lozinci de susţinere a adversarei României din preliminariile CM 2014. Un tânăr aflat în zonă a început să fluture ostentativ în faţa maghiarilor un drapel de mari dimensiuni al României, moment în care suporterii unguri au început să huiduie şi au intenţionat să-l agreseze fizic. Incidentul a fost aplanat de către jandarmii aflaţi în zonă, suporterul român fiind îndepărtat. (gandul.info)
Meciul dintre România și Ungaria, din preliminariile Cupei Mondiale 2014, se va juca vineri, 6 septembrie, pe Arena Naţională, de la ora 21:00. Partida va fi transmisă live de Antena 1 și de GSP TV.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO
Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...
Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!
O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...
Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!
După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.74 secunde