Închisoarea profesorilor
Stiri Botosani Sunday, 29 November 2015 ActualitateÎn paralel au fost pronunțate sentințe și în alte cazuri. O profesoară a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare (cu suspendare) după ce doi elevi aflați sub supravegherea sa s-au înecat într-o tabără la mare. Și această decizie poate fi înțeleasă și acceptată, până la un punct. Obligația condamnatei de a plăti în solidar cu școala suma de 50.000 de lei este mai greu de priceput. La un salariu mediu de 2.000 de lei, profesoara ar trebui să muncească aproximativ 3 ani fără să-și rețină nimic din remunerația lunară. În plus, ar fi util ca instanța să precizeze și capitolul bugetar din care școala ar putea plăti sumele la care este obligată.(?)
Cazuri de neimaginat cândva devin din ce în ce mai numeroase. Un alt cadru didactic a fost condamnat la 5 luni de închisoare, cu amânarea pedepsei, o perioadă de încercare de 2 ani și efectuarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității! Condamnarea a fost pronunțată după ce instanța a stabilit că învățătoarea a jignit un copil. Condamnatul va trebui să execute pedeapsa, iar publicul nu are altceva de făcut decât să comenteze. Probarea comportamentului abuziv, de care a dat dovadă învățătoarea, s-a bazat – din câte am înțeles – pe niște înregistrări făcute cu un reportofon pus în ghiozdanul elevului de părintele acestuia. Legea Educației Naționale (așa cum e ea!) interzice înregistrarea activităților didactice de orice fel fără acordul celui care le conduce! Păi?
Nu dorim să existe confuzii. Nimic nu poate justifica atitudinea manifestată de cadrul didactic în cauză. Majoritatea dascălilor sunt oameni competenți și dedicați misiunii pe care și-au asumat-o. Dar de aici până la condamnarea la pușcărie ar trebui să fie loc pentru alte reacții. Consiliile profesorale au suficiente sancțiuni la îndemână, pot și reacționează așa cum trebuie. Este inadmisibil ca un profesor să jignească elevii. La fel de inadmisibil este și ca elevi sau părinți să jignească sau să agreseze profesori.
Justiția se pronunță ori de câte ori este sesizată. Așa e și normal. Se întâmplă însă să nu fi văzut în România părinți sau elevi condamnați pentru fapte de genul celor menționate. Cel puţin până acum! Citeste material complet pe tribunainvatamantului.ro!
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Incendiu violent într-o gospodărie, pompierii au luptat mai bine de cinci ore cu flăcările! - FOTO
Un incendiu violent s-a produs luni, într-o gospodărie din localitatea Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza utiliz...
Bilanțul Zilelor Nordului 2026: Participanți din 12 țări, record de audiență și mize noi pentru dezvoltarea regiunii!
Cea de-a XIII-a ediție a festivalului Zilele Nordului (6-9 august 2026) s-a încheiat cu un bilanț de excepție: 15.000 de participări la cele 140 de evenimente din program și participa...
Pompierii botoșăneni, în competiție cu cei mai buni salvatori militari din țară!
Rapiditatea, îndemânarea, rezistența fizică și psihică sunt calitățile de bază pe care pompierii trebuie să le demonstreze în fiecare intervenție. Aceste aptitudini vor fi p...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.65 secunde