Închisoare cu executare în cazul jafului de la Casa de amanet “Fabio”!

Cei doi inculpați în cazul jafului de la Casa de amanet Fabio, de pe strada Grivița, din vara anului trecut, au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Botoșani la închisoare cu executare.

Ionuț Adăscăliței a fost condamnat la opt ani de închisoare, fiind judecat pentru tâlhărie, iar Dragoș Blanaru, de 26 de ani, a primit șapte ani de închisoare, pentru complicitate la tâlhărie.

Tototdată, instanța i-a obligat pe cei doi să plătească firmei care administrează casa de amanet despăgubiri în sumă de 49.720 de lei. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Jaful a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iunie 2012, în jurul orei 23.00.

La acea oră, în incinta casei de amanet se afla un singur angajat, programul fiind până la ora 24.00.

Două persoane, cu feţele acoperite, şi înarmate, au pătruns în interiorul casei de amanet, l-au ameninţat pe angajat cu o armă, iar cu un obiect dur au reuşit să spargă vitrina unde erau expuse bijuteriile din aur pentru vânzare şi în câteva secunde au golit-o, după care au fugit printre blocuri.

Angajatul a reuşit să apese butonul de panică, dar până la sosirea agenţilor de pază hoţii s-au făcut nevăzuţi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...

AJPIS Botoșani: Peste 20 de controale ale inspecției sociale în octombrie 2026, sancțiuni contravenționale de 20.000 lei!

astăzi, 15:06

În luna octombrie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat 21 de misiuni de control, evaluare și monitorizare. ...