Începător la volan: Trei mașini avariate și două persoane rănite!

Începător la volan: Trei mașini avariate și două persoane rănite!

   arhiva

Neatenția unui șofer a băgat în spital două persoane!

La data de 18 decembrie, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea un autoturism pe DE 58, pe direcţia Botoşani – Flămânzi, C. C. de 25 de ani, din comuna Deleni, judeţul Iaşi, posesor permis de conducere din anul 2014, nu păstrează o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul care rula în faţa sa, împrejurare în care intră în coliziune cu acesta, proiectându-l apoi într-un al treilea vehicul, care circula de asemenea pe acelaşi sens.

Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din accident a rezultat rănirea a două persoane.

În cauză se efectuază cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.  

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O nouă premieră la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani, în regia Ellei Nistor!

astăzi, 17:42

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani anunță premiera spectacolului „La Lilieci” adaptare după Marin Sorescu, regia Ella Nistor programată pentru sâmbătă, 14 noiembrie...

Proiect: Bani pentru chirie și transport la jumătate de preț pentru tinerii care câștigă până la 4.000 de lei

astăzi, 17:23

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de aj...

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...