Încep discuțiile pentru desemnarea unui premier al României

Nu există încă o majoritate clară la alegerile parlamentare din acest an, dar au început deja negocierile între partidele politice, fiind chiar vehiculate și primele variante de premier.

PNL va merge în continuare pe mâna actualului premier, Ludovic Orban.

De cealată parte, în PSD i-a cerut demisia lui Orban și vehiculează trei variante de prim-ministru:  Sorin Gridneanu, fost premier în perioada ianuarie-iunie 2017, Mihai Tudose, și el tot fost prmier în perioada iunie 2017-ianuarie 2018, dar și Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Reprezentanții USR-PLUS iau în calcul doar varianta unui premier USR-PLUS.

Constituţia prevede, la articolul 103, că, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de preşedinte după consultări cu partidele, va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare, precum şi a întregii liste a Guvernului.

 

Spune-ne opinia ta