Incendiu violent noaptea trecută, pompierii au luptat mai bine de trei ore cu flăcările uriașe!

Cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Pompierii botoșăneni au scos din incintă și o butelie, pentru a evita o nenorocire și mai mare.

Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Răchiți. Când au văzut flăcările, proprietarii au cerut ajutor.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună.

Pompierii au constatat faptul că o magazie, aflată lângă locuință, ardea generalizat și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au reușit să protejeze casa.

 

Au ars anexa respectivă, pe o suprafață de aproximativ 50 mp, dar și bunurile din interior.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de trei ore. Pompierii au înlăturat pericolul de incendiu, din magazie fiind scoasă o butelie.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

 Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;

- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;

- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...

Valeriu Iftime, întrebat dacă l-ar vrea pe MM Stoica la FC Botoșani! ”Un tip foarte inteligent, cunoaște fotbalul!”

astăzi, 13:18

MM Stoica a început la Oțelul în anul 1992, acolo unde a fost timp de 10 ani în funcția de director executiv. În 2002 a ajuns la clubul patronat de Gigi Becali, unde a lucrat...