Incendiu puternic în această dimineață la Cotu din cauza unui coș de fum neizolat termic

Incendiu puternic în această dimineață la Cotu din cauza unui coș de fum neizolat termic

Pompierii botoșăneni au anunțat astăzi că au intervenit timp mai bine de trei ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Cotu, comuna Copălău. Incendiul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

Pompierii au explicat că familia își încălzea locuința cu o centrală termică, însă coșul de evacuare a fumului nu era izolat corespunzător. Căldura radiată a aprins materialele combustibile din apropiere, iar flăcările s-au extins la lemnul din construcția acoperișului. Puțin după ora 02.00, proprietarii au realizat că locuința le este afectată de un incendiu și au solicitat sprijinul salvatorilor.

La fața locului au ajuns pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani și Punctului de Lucru Flămânzi, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și voluntarii din comună.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din interiorul camerei centralei și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri, iar locatarii casei nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

“Pentru a preveni incendiile, NU UITAȚI:

 - coşurile de fum trebuie izolate faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

- în podurile clădirilor, coşurile trebuie tencuite pe interior şi pe exterior, date cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere;

- coşurile de fum trebuie curăţate, verificate și reparate atunci când se constată defecțiuni”,  au explicat pompierii de la Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta