Incendiu la Bucecea: șarpantele de pe două blocuri sunt mistuite de flăcări

Acoperișul unui bloc din orașul Bucecea a luat foc în această seară, opt autospeciale și un echipaj de la Serviciului Județean de Ambulanță de la Botoșani fiind nevoite să intervină de urgență la fața locului.

După cum au explicat pompierii de la Botoșani, zeci de persoane au fost evacuate înainte ca focul să se extindă și spre al doilea bloc de locuințe.

Pompierii voluntari din Hântești, comună de la granița cu județul Botoșani, dar din județul Suceava, în frunte cu primarul Olariu Daniel, s-au alăturat și ei și au intervenit alături de pompierii din Botoșani la stingerea incendiului care a cuprins în totalitate imobilul.

 

“La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu opt autospeciale și un echipaj de la SJA Botoșani. 9 persoane evacuate înainte de sosirea forțelor de intervenție la fața locului. Când pompierii au ajuns la locul intervenției ardeau acoperișul si mansarda unui bloc pe o suprafață de cca 800 mp. Nu au fost victime. Majoritatea apartamentelor nu erau locuite. Incendiul a fost lichidat. Cauza este în curs de stabilire”, au spus pompierii de de la Botoșani, care însă nu știu încă care este cauza incendiului.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noaptea trecută: Un deținut s-a spânzurat în Penitenciarul Botoșani!

astăzi, 13:32

În cursul nopții de duminică spre luni, în jurul orei 00:00, personalul Penitenciarului Botoșani a fost alertat cu privire la situația unei persoane private de libertate în v&aci...

Parlamentarul de Botoșani care NU mai votează moțiunea anti-Bolojan, deși a semnat-o! - FOTO

astăzi, 11:59

Cei șase parlamentari ai Partidului UNIT, intrați în Parlament pe listele POT, au anunțat duminică seara că nu vor vota moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan. Pri...

Mesaj de condoleanțe: ”Te vom păstra în inimă, omule cu suflet ales!”

astăzi, 11:18

A plecat la cele veșnice un om cald, un om bun, care a lăsat urme în sufletele celor care i-au fost aproape, de la prieteni și cunoscuți la rude sau oameni simpli. Un mesaj de condoleanț...

-->