Incendiu devastator! Anexă gospodărească în flăcări, o bătrână de 75 de ani și-a pierdut viața! (Foto)

 La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție cu două autospeciale de stingere, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Marți, 12 noiembrie, echipajele de intervenție din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au fost alertate pentru a interveni la un incendiu produs în localitatea Broșteni, comuna Durnești, care a afectat o anexă gospodărească. Din nefericire, în urma acestui eveniment tragic, o persoană și-a pierdut viața.

Victima, o femeie în vârstă de 75 de ani, se afla în anexă în momentul izbucnirii incendiului, iar flăcările au fost observate cu întârziere de către un membru al familiei, ceea ce a redus șansele de intervenție pentru salvarea acesteia.

 

 La fața locului s-au deplasat două echipaje de intervenție cu două autospeciale de stingere, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

Ajunși la locul evenimentului, salvatorii au constatat că întreaga anexă era cuprinsă de flăcări, cu pericol de extindere la casa de locuit. Incendiul a fost lichidat după aproximativ o ora, iar totul ar fi pornit de la un jar căzut din sobă pe materialele combustibile aflate în apropiere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al județului Botoșani reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță în utilizarea sistemelor de încălzire, în special în această perioadă a anului, pentru a evita astfel de tragedii. Pentru a preveni incendiile, pompierii recomandă să:

-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcționării.

-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

-nu lăsați ușa sobei deschisă.

-nu supraîncălziți soba.

-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

- stingeți focul pe timpul nopții.

-nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.


 


 


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...

Iftime a luat o decizie: ”Și eu îi strigam demisia la televizor. La mine strigam «Prostule!»”

astăzi, 07:47

În meciul cu Oţelul Galați 1-1, din etapa a 15-a a SuperLigii, suporterii FC Botoșani i-au cerut insistent demisia lui Marius Croitoru. Valeriu Iftime a recunoscut că şi el a strigat acelaÅ...

Mașină în flăcări pe o stradă din oraș, pompierii au intervenit rapid pentru a limita incendiul!

astăzi, 07:28

Un autoturism parcat pe strada Aleea Nucului din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în această dimineață. Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit la faÈ...