Incendiu cu victima la Cosula: o femeie a ars de vie!
Stiri Botosani Thursday, 6 February 2014 ActualitateInspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judeţului Botoşani a fost solicitat sa intervina pentru stingerea incendiului putin inainte de ora 07.00.
Persoana care a facut apelul a precizat faptul ca locuinta era cuprinsa in totalitate de flacari, acestea propagandu-se si la o anexa din gospodarie. La locul indicat, s-au deplasat doua echipaje din cadrul Detasamentului de Pompieri Botosani, cu doua autospeciale cu apa si spuma. La sosirea garzii de interventie, casa era arsa in totalitate, iar incendiul se manifesta la o anexa din gospodarie.
Întrucât existau informaţii că proprietara, în vârstă de 84 de ani, nu a reuşit să iasă din casa, fiind cunoscuta cu afectiuni locomotorii, pompierii au început căutările, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului. Aceasta a fost descoperită decedată în interiorul locuintei.
In urma cercetarilor efectuate la fata locului s-a stabilit ca incendiul a fost generat, cel mai probabil, din cauza unui cos de fum neprotejat termic fata de materiale combustibile, informeaza Compartimentul Informare şi Relaţii Publice.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Noaptea trecută, în Botoșani: Peste 1000 de persoane legitimate, 500 de mașini oprite în trafic! - FOTO
În noaptea de 31 octombrie înspre 1 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat o acțiun cu efective mărite, pentru prev...
Marius Croitoru, încrezător înainte de meciul cu Universitatea Craiova: ”Am mai câştigat de două ori acolo cu mine antrenor!”
Astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, se dispută partida Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci contând pentru etapa a 14-a a Superligii. Cu probleme ...
Oportunitate pentru elevii botoșăneni: Practică într-un campus al USV, cu posibilitatea continuării studiilor în cadrul universității!
Prin proiectul regional DUAL-USV, elevi din 20 de licee din județele Suceava, Botoșani și Neamț vor face practică în laboratoarele și atelierele moderne din Campusul 2 de la Moara, a anunÈ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.90 secunde