Inaugurare cu repetiție la Parcarea subterană! FOTO

Parcarea subterană a fost inaugurată, vineri, de primarul Ovidiu Portariuc, viceprimarii Viorel Iliuță și Cosmin Andrei, și Victor Mihalachi, patronul Victor Construct, firma care a executat lucrarea.

"A durat atât de mult pentru că nu erau echipamentele instalate. În vară, când am ajuns, erau niște datorii, și până le-am achitat și până am reușit să asigurăm finanțarea în continuare a durat ceva timp, după care a venit iarna, și nu s-au putut executa lucrările. În sfârșit lucrurile sunt în regulă, sistemele funcționează și avem toate autorizațiile necesare", a declarat viceprimanul Viorel Iliuță.

Este pentru a doau oară când parcarea se inaugurează, după ce anul trecut, înaintea alegerilor locale, obiectivul a fost inaugurat oficial de fostul primar Cătălin Flutur și fostul președinte al Consiliului Județean, Mihai Țâbuleac.

"Avem o relație foarte bună cu Primăria și ne-am făcut treaba. Au fost mici probleme care știm cu toții că mai apar. Este o lucrare mare, de amploare, care necesită o foarte mare atenție", a precizat Victor Mihalachi.




Parcarea subterană a fost funcțională, însă numai câteva zile, rămânând deschisă doar parcarea subterană.

În ultimele luni, deși s-a vehiculat în repetate rânduri că va fi deschisă și parcarea subterană, au tot fost amânări, pe de o parte din cauza datoriilor pe care municipalitatea le datora constructorului și,  pe de altă parte, nu erau achiziționate și montate toate echipamentele.

Mașinile vor putea fi parcate în parcarea subterană doar pe timpul zilei, între orele 22.00 și 06.00 fiind închisă.











Timpul de parcare este de două ore, și dacă va fi depășit șoferii vor fi amendați în baza unui regulament adoptat de Consiliul Local, amenzile fiind aplicate de Poliția Locală. 

"Sunt montate camerele de supraveghere și există posibilitatea supravegherii pe un monitor montat la intrare, dar și pe un monitor de la dispeceratul pieței. Tot timpul va fi prezent cel puțin un angajat al Urban Serv care va elibera tichetele de parcare pe care șoferii să le afișeze și un polițist local care va urmări dacă se respectă intervalul orar stabilit, de două ore", a declarat Simion Drelciuc, director Urban Serv.

Parcarea este gratuită timp de cinci ani. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce spune ministrul interimar al Educației despre verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor de către autoritățile locale!

astăzi, 12:21

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației, și-a expus punctul de vedere cu privire la verificarea dosarelor pentru bursele sociale de către autoritățile locale. Acesta a precizat că este...

Un fost director de îngrijiri de la „Mavromati” a plecat la Ceruri: „Cu același profesionalism i-ai îngrijit pe toți pacienții tăi”

astăzi, 11:14

Sănătatea botoșăneană este în doliu. Un fost angajat al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a plecat la Ceruri. Dan Alistari a fost și director de &i...

Andrei Dumiter nu s-a ferit de cuvinte, după 0-2 cu Dinamo: „Nu vreau să mai vorbesc, pentru că am luat amendă”

astăzi, 11:00

Andrei Dumiter (27 de ani), atacantul lui FC Botoșani, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea cu Dinamo, scor 0-2. Pe Arena Națională, golurile întâlnirii au fost &icir...