În weekend ne confruntăm cu primul episod de iarnă, meteorologii anunţă ninsori din cauza unui ciclon

Un aer tot mai rece se apropie de România, iar în unele zone ploile reci de toamnă se vor transforma, trecător, în lapovițe și ninsori.

Chiar dacă prima adiere a iernii nu va dura foarte mult, vremea va fi destul de rece și în perioada următoare.

Începând de astăzi, o depresiune atmosferică va începe să afecteze țara noastră. Inițial, sunt așteptate ploi doar în jumătatea vestică a țării, dar spre seară precipitațiile se vor extinde și în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile, scrie meteoradar.ro.

Un ciclon va aduce ploi, vânt puternic și ninsori

 

Sâmbătă, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară.

Traiectoria ciclonului mai poate suferi modificări care pot afecta foarte mult evoluția vremii. Totuși, sunt șanse destul de mari ca în zonele mai înalte de relief din estul și centrul țării ploaia să se transforme treptat în lapoviță și ninsoare, mai ales în timpul nopții. Câțiva fulgi nu sunt excluși nici la câmpie.

Vremea rămâne rece

Vremea se va îmbunătăți duminică, dar va fi rece pentru această perioadă a anului. În unele zone, maximele nu vor depăși 1 - 3 grade, iar în județele din estul țării senzația de frig va fi accentuată de vântul puternic.

Săptămâna viitoare va începe cu o dimineață friguroasă, cu minime ce vor scădea sub -5 grade în unele zone. Ulterior, temperaturile vor crește din nou, dar momentan nu se mai întrevede nicio încălzire semnificativă a vremii, iar pe la mijlocul săptămânii e posibil un nou episod de precipitații.

Cel mai probabil, vremea se va menține mohorâtă, iar temperaturile vor fi apropiate de valorile normale pentru această perioadă, adică 5 - 10 grade în timpul zilei și în jur de 0 grade noaptea. În același timp, pe continent vom avea o circulație vestică a aerului, care, de regulă, nu favorizează instalarea iernii în zona țării noastre.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...