În Vama Rădăuți-Prut: A încercat să-i ducă de nas pe polițiștii de frontieră și a intrat în belele!

În Vama Rădăuți-Prut: A încercat să-i ducă de nas pe polițiștii de frontieră și a intrat în belele!

   Foto: Arhivă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări în privința unui cetățean român care a prezentat la control, pentru autovehiculul pe care îl conducea, o poliță de asigurare obligatorie ce s-a dovedit a fi falsă.

În data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut - ITPF Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, necesare trecerii frontierei, un bărbat, cetățean român, în vârstă de 55 de ani, în calitate de conducător auto al unui microbuz înmatriculat în Franța.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat o asigurare obligatorie, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale uneia autentice, fiind falsă.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean căutat de familie, polițiștii fac apel la populație!

astăzi, 14:53

Potrivit informațiilor transmise de autorități, Belciug Relu-Ilie a plecat de la locuința părintească din Corni, județul Botoșani, pe 26 octombrie 2026, în jurul orei 17:00. Bărbatul...

Valoarea bonurilor de masă ar putea fi majorată!

astăzi, 14:41

PSD a depus în Parlament în procedură de urgență, miercuri, prin deputații Adrian Solomon și botoșăneanul Marius Budăi, o propunere legislativă pentru creșterea valorii bonurilor...

Partenerul Loredanei, acuzat de omor în Dublin, în arest preventiv!

astăzi, 14:20

Un bărbat de 47 de ani a fost pus sub acuzare pentru uciderea Loredanei Morosanu, femeia de 48 de ani, din Botoșani, găsită moartă luni dimineață în locuința sa din Finglas, Dublin. D...