In unele zone ale Botosaniului, alimentarea cu apa va fi reluata abia dupa-amiaza

SC Nova Apaserv SA Botoșani a anunat pentru luni, 1 august 2011, programarea lucrărilor de conexiune a noii magistrale de transport și distribuție de pe Calea Națională la rețeaua publică de apă a municipiului Botoșani, care a necesitat oprirea furnizării apei.

Manevrele de sistare a apei pe conducta veche de transport și distribuție au inceput luni dimineață la ora 7.30, și au afectat aproximativ jumătate din municipiul Botoșani, mai precis toți beneficiarii din zona de joasă presiune începând de la E-ON Electrica până în zona Pod de Piatră – Bazar - Ion Pillat - T. Vladimirescu, respectiv cartierele Calea Națională, Griviţa, Împărat Traian, Independenţei, Săvenilor, T.Vladimirescu, Zona Centrală, Piaţa Mare, Miorița, Luceafărul.

Specialiștii operatorului au estimat că lucrările se vor finaliza in noaptea de luni spre marti în jurul orelor 24.00, cînd s-au  efectuta manevrele de joncțiune pe coloana nouă, desfășurate în zona Mall - Banc Post.

Cu toate acestea, in mai multe zone din oras nici pana la aceasta ora nu a fost realuata alimentarea cu apa desi cei de la Nova ApaServ au dat asigurari in acest sens.

Directorul Nova ApaServ, Maricel Georgescu, sustine ca alimentarea cu apa va fi reluata la parametri normali in cursul acestei dupa-amiezi, la orele 16-17 :  "Am facut conexiunile la noua conducta de pe Calea Nationala, dar umplerea cu apa o facem treptat pentru a evita o "lovitura de berbec", pentru ca daca o umplem deodata, exista riscul aparitiei unei avarii."

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce gândește mireasa când el zice da! (Video)

astăzi, 07:15

- Ce gândeşte mireasa când el zice da? - În sfarsit, pot să renunţ la dietă!

Calendar Ortodox, 27 octombrie 2026: Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; Sf. Mc. Nestor

astăzi, 07:00

Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba &i...

REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!

Monday, 26 October 2026

Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...