In stare grava, dupa ce a cazut un pilon de beton peste el!
Stiri Botosani Tuesday, 31 August 2010 ActualitateÎn dimineaţa zilei de luni, în jurul orei 07.45, poliţiştii dorohoieni au fost sesizaţi printr-un apel de urgenţă 112 de către M. Gabriel, de 30 de ani, din comuna Broscăuţi, cu privire la faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în timp ce lucra la construcţia unei case în localitatea Dealu Mare, municipiul Dorohoi, C. Ciprian, de 30 de ani, din comuna Broscăuţi, a fost surprins de un pilon de beton care a căzut peste el, victima fiind transportată la Spitalul Municipal Dorohoi.
Primele cercetări efectuate la faţa locului au stabilit faptul că în ziua de 30.08.2010, în jurul orei 07.30, C. Ciprian, împreună cu alţi doi bărbaţi, se afla pe proprietatea lui T. Mihai din municipiul Dorohoi, unde lucra ca zilier, fără contract de muncă, la construcţia unei case.
Proprietarul, care deţinea autorizaţie de construcţie, s-a înţeles cu M. Gabriel din comuna Broscăuţi să-i construiască casa, contra unei sume de bani, urmând ca restul muncitorilor (între care şi C. Ciprian) să fie aduşi şi plătiţi de constructor, fără ca între ei să se întocmească vreun contract scris în acest sens.
Astfel, în dimineaţa zilei de ieri, în timp ce muncitorii se aflau pe şantier, au încercat să mute un pilon din beton ce a fost montat greşit, iar cu ocazia manipulării acestuia, din cauza greutăţii, C. Ciprian nu l-a mai putut susţine şi s-a dezechilibrat, pilonul de beton căzând peste el.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipiului Dorohoi, ulterior fiind transferată la Spitalul Judeţean Botoşani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar după stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta, în cauză se va propune soluţie procedurală, informează IPJ Botoşani.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 1.19 secunde