În pragul alegerilor, poliţiştii locali vor primi tichete de masă. Alţi angajaţi din sistem se simt discriminaţi

Guvernul lui Victor Ponta a aprobat o parte din solicitările Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA). Astfel, angajaţii au reuşit să obţină câteva drepturi în urma protestului din 7 octombrie. Sindicaliştii au dobândit "amnistia fiscală" a personalului bugetar, fiind exoneraţi de orice răspundere în urma controalelor realizate de Curtea de Conturi în perioada 2012-2014, pe care reprezentanţii federaţiei le consideră abuzive.
 
O altă cerinţă a FNSA ţine de acordarea tichetelor de masă, tichetelor cadou şi tichetelor de vacanţă, scrie glsa.ro. Începând cu 1 ianuarie 2015, s-a introdus posibilitatea acordării normei de hrană pentru poliţiştii locali.

"Am solicitat să se dea şi poliţiştilor locali posibilitatea de primi norma de hrană, la fel cum primesc şi cei de la Poliţia Naţională. E ciudat că solicitarea noastră a fost aprobată în campania electorală. A trebuit să treacă atâta timp de când am formulat revendicările şi tocmai acum s-a acordat această normă de hrană. Probabil că mesajul este: AVEŢI GRIJĂ CU CINE VOTAŢI", a declarat Tiberiu Negrei, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, la care sunt afiliate sindicate ale angajaţilor din mai multe primării din judeţul Arad.

Sindicaliştii se plâng însă că restul angajaţilor din administraţia publică sunt discriminaţi, cerând guvernului să ia măsuri.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

Sunday, 15 November 2026

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

Sunday, 15 November 2026

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

Sunday, 15 November 2026

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...